Astrid Fodor – Parcare multietajată la Gară și la piața Cibin pentru a elibera centrul de mașini

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, spune că se vor construi două mari parcări, una multietajată la Gară, iar alta la piața Cibin. Rolul acestora este de a elibera centrul de mașini, pentru a rămâne „viu și accesibil”.

Astrid Fodor a declarat într-un interviu că zona pietonală din centrul istoric va continua să se extindă. De asemenea, a dat detalii despre două noi parcări.  „Am început în 2019 cu Piața Huet și am continuat anul acesta cu o parte din Piața Mică și cu un nou tronson al străzii Papiu Ilarian (n.red.: extinderea zonei pietonale). Imediat se vede diferența. Locul unei mări de mașini parcate a fost luat de spațiu pentru plimbare și terase. Pe măsură ce dăm în folosință parcarea multietajată de la Gară și pe cea de la piața Cibin, vom continua să scoatem mașinile din zona centrală, dar vom face o analiză în fiecare caz pentru ca măsurile acestea să nu aibă impact negativ asupra locatarilor și a agenților economici. Centrul trebuie să rămână viu și accesibil”, a spus Fodor.

Edilul a dat detalii și despre parcările de mare capacitate și despre stadiul acestor proiecte. „Pentru parcarea supraterană din cartierul Hipodrom am semnat contractul pentru execuția lucrărilor. După ce constructorul finalizează proiectul tehnic vor începe lucrările efective. Parcarea subterană din Piața Gării este și aceasta în proiectare. Pentru parcarea supraterană de piața Cibin lucrăm pe documentația care va sta la baza concursului de idei prin care se va stabili conceptul acesteia ca și construcție. În plus, propun pentru următorii ani o parcare supraterană deasupra pieței Vasile Aaron, un cartier foarte aglomerat”, a mai spus Fodor.

astrid fodorparcare garaparcare piata cibin
Comentarii (3)
Comentează
  • Netz

    E bine ca nu oboseste sa repete aceleasi lucruri la infinit……, noi am obosit sa tragem sperante ca face ceva!

  • Elena

    La Gara troneaza o constructie din 2007 neterminata , ingradita cu gard si buruieni. Pe langa Bisericuta este un alt gard, aceleasi buruieni , Autogara cat casa poporului goala , cateva autobuze parcate . Toti iau cu japca cat pot de parca ar lua cu ei pamantul si asta cu Ajutorul autoritatilor care fac si desfac cum vor si se plang ca nu este suficient loc de parcare!

  • Andrei

    Atâtea promisiuni câte a făcut fodor în campanie nu am mai văzut… Și 6 ani a fost liniște… Nu a făcut mai nimic