Două proiecte de mare importanță la Sibiu – S-au semnat contracte de finanțare pe sume uriașe

Vicepremierul României, Raluca Turcan, alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, au susținut astăzi, 25 noiembrie, o conferință de presă extraordinară la sediul PNL Sibiu.

Conferința s-a desfășurat în urma semnării Acordului prealabil de măsuri pentru încheierea contractului de finanțare a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Județele Sibiu și Brașov și a semnării contractului de finanțare a Proiectului „Consolidarea Capacității de Gestionare a Crizei Sanitare COVID-19 la Spitalul Căi Ferate Sibiu”.

„Astăzi, la Sibiu, am pus în practică niște decizii pe care Guvernul le-a luat pentru țară. Am semnat la Spitalul CFR Sibiu un contract de finanțare de aproximativ 8.7 miliarde lei. Acest contract se adaugă altor cinci contracte pe care le-am semnat la nivelul județului Sibiu. Am semnat, de asemenea, un acord prealabil de măsuri pentru încheierea unui contract de importanță majoră pentru infrastructura de apă și canal, toate acestea alături de ministrul Fondurilor Europene, de primarul Sibiului și președinta Consiliului Județean Sibiu. Aici, la Sibiu, am creat un parteneriat care să dezvolte județul și să aducă plusvaloare României” a declarat viceprim-ministrul României, Raluca Turcan.

Partidul Național Liberal și-a asumat guvernarea într-o perioadă extrem de dificilă, de criză fără precedent și, pe fondul unei economii și a unui sistem sanitar distruse de guvernele anterioare, Guvernul Liberal a reușit să salveze România și să pună baza unor mecanisme pentru dezvoltarea țării în următorii trei ani. În materie de sănătate publică, Guvernul a facilitat o infuzie de finanțare de aproximativ 1,2 miliarde euro, prin care a asigurat echipamente, a refăcut stocurile de urgență și a demarat proiecte de prevenție care vor continua să se dezvolte în următorii ani pe fonduri europene.

Mai mult, Guvernul Liberal a reușit să creeze un parteneriat cu autoritățile locale și cu Președintele Klaus Iohannis, parteneriat care nu este permis să lipsească atâta timp cât se dorește cu adevărat dezvoltare și modernizare. Din acest motiv și datorită rezultatelor clare ale guvernării liberale, Guvernul beneficiază în continuare de susținerea Președintelui României.

Raluca Turcan a afirmat că astfel, PNL Sibiu își asumă astăzi continuarea acestui parteneriat politic care are șansa de a produce dezvoltare: „PNL Sibiu se bazează în munca sa în folosul oamenilor pe competență și bun simț. Domnul ministru Marcel Boloș este la Sibiu a 5-a oară în cinci luni. Este un om pe care Sibiul l-a câștigat de partea sa prin proiecte solide depuse de colegii mei liberali, dar nu numai de ei. Îi mulțumesc că se află astăzi, din nou aici. Îi mulțumesc Danielei Cîmpean pentru ocaziile, deloc puține, de a demonstra implicarea Guvernului României în marile proiecte ale județului. Îi mulțumesc doamnei Astrid Fodor pentru semnalul pe care îl transmite alături de noi, alături de liberalii sibieni, acela de parteneriat continuu. Noi ne-am luat misiunea foarte în serios. Și, iată, ne sunt alături oameni care fac același lucru. România nu are timp de pierdut! Sibiul nu are timp de pierdut! Continuăm drumul dezvoltării și îi chemăm alături de noi pe toți cei dispuși să pună umărul la muncă.”

Ministrul Fondurilor Europene, dl. Marcel Boloș, și-a afirmat încrederea în parteneriatul condus de viceprim-ministrul Raluca Turcan, între Primăria Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Guvern: „Sibienii au nevoie de o echipă serioasă care să lupte pentru dezvoltare, așa cum este cea condusă de Raluca Turcan, echipă care luptă în mod deosebit pentru interesele cetățenilor, care a dat dovadă că îi pasă de ceea ce înseamnă dezvoltarea municipiului și județului. În parteneriat cu Primăria și Consiliul Județean Sibiu, Guvernul realizează un parteneriat excelent pentru a reprezenta oamenii cu cinste, demnitate și în scopul dezvoltării comunității sibiene. Mă bucur că sunt încă o dată aici, la Sibiu, deoarece sunt alături de oameni devotați, harnici, care fac ca oamenii să o poată duce mai bine, să aibă un trai mai bun.”

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, speră și îndeamnă cetățenii să participe la vot într-un număr cât mai mare pentru a asigura un parteneriat favorabil dezvoltării întregului județ: „Numai votul poate determina o anumită configurație politică. La alegerile locale, sibienii au stabilit că liberalii sunt principalii învingători; acum, este nevoie să facă același lucru și la alegerile parlamentare. Știu ce înseamnă administrație și știu cât de important este să ai un guvern care colaborează cu tine. E pentru prima dată când Primăria Sibiu are un parteneriat solid cu Guvernul României, iar pentru acest lucru îi mulțumesc în special doamnei vicepremier Raluca Turcan, deoarece ea este motorul acestei echipe. Fac un apel la cetățeni să meargă la vot, să voteze PNL, ca să avem garanția că vom menține acest parteneriat înspre dezvoltare.”

Reprezentanții autorităților locale au asigurat sibienii că procedura de vot se va desfășura în cele mai sigure condiții din punct de vedere sanitar. Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a declarat că, în acest context, este convinsă că sibienii vor arăta că virusul nu îi împiedică să își construiască viitorul. „Alegerile parlamentare reprezintă un moment important în care prezența cetățenilor la vot va decide viitorul nostru pentru cel puțin următorii patru ani. Avem nevoie de parlamentari care să susțină interesele oamenilor, nu ale șefilor de partid îmbătați de putere. Avem nevoie de parlamentari care să aleagă calea democrației europene, iar liberalii au dovedit, în ultimii ani, că sunt devotați acestor lucruri. Guvernul PNL a arătat că banii europeni pot fi cheltuiți în România, că putem porni proiecte mari și serioase, că am ieșit din epoca promisiunilor stângiste și că putem trece la acțiune. Atâta timp cât în Guvern și Parlament vom fi reprezentați de Raluca Turcan, Marcel Boloș și alți liberali, știu că sprijinul pentru județul Sibiu va continua.”

canalizareinvestitii infrastructura apa potabilapnl sibiuraluca turcanspital cf sibiu
Comentarii (2)
Comentează
  • Boicu Andrei

    Ba fratilor nu mai avem primar la Sibiu? La orice declaratie oficiala iasa Turcan sa declare….asta chiar vrea sa detina monopolul pe Sibiu? Chiar nimeni nu vede chestia asta

  • hop

    iesiti la vot daca vreti o viata mai buna , daca nu votatii tot pe aia de va dau ca la milogi o punga cu ulei si zahar ….si nu va ginditi la copii vostri votati PNL ,ASTIA MISCA TARA