Fodor, despre modernizarea parcului Sub Arini – „E necesară. Nu va fi o simplă cosmetizare”

Parcul Sub Arini, cel mai mare din municipiul Sibiu, urmează să intre într-un amplu proces de reamenajare. Primarul Astrid Fodor spune că modernizarea era necesară deoarece, până acum, s-au făcut doar intervenții dictate de nevoi punctuale. Parcul nu va fi doar cosmetizat, ci este vorba despre o abordare amplă, în urma căreia funcționalitatea și aspectul spațiului vor fi îmbunătățite.

Modernizarea parcului Sub Arini era necesară. Primarul Astrid Fodor a explicat, pentru Ora de Sibiu, de ce abia acum s-au făcut pași concreți pentru reamenajare.

CITEȘTE ȘI: Parcul Sub Arini, „resuscitat” – Scene pentru spectacole, spații pentru expoziții și supraveghere video

„Am abordat și abordăm investițiile în mod etapizat, inclusiv pe cele pentru parcuri și zone verzi. Ne-am concentrat mai întâi pe extinderea zonelor verzi și am reușit să obținem finanțare europeană pentru amenajarea unui nou parc în zona Tilișca, care va fi al doilea ca mărime în Sibiu, lucrările fiind contracte și în curs. Acum ne concentrăm pe zonele verzi existente care au și acestea nevoie de împrospătare și reamenajare și am inițiat proiecte atât pentru Parcul Astra și Parcul Cetății, cât și pentru Parcul Sub Arini. De asemenea, în același sens, punem în valoare și alte zone verzi care în prezent nu sunt amenajate deloc: este aproape finalizată amenajarea zonei Lacului Binder, am demarat proiectul de amenajare a unei zone pentru evenimente culturale și de agrement în Pădurea Dumbrava și am inițiat și proiectul de amenajare a Dealului Gușteriței pentru sport și agrement.

Reamenajarea Parcul sub Arini este necesară, fiind cel mai mare parc al Sibiului, dar și cel mai vizitat, în care, până acum, s-au făcut doar intervenții dictate de nevoi punctuale. Acum ne dorim o abordare dintr-o perspectivă de ansamblu, respectând mediul natural și punându-l mai bine în valoare, dar creând și noi amenajări și dotări”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Parcul Sub Arini – Proiectul nu prevede o simplă cosmetizare

Primarul municipiului Sibiu a declarat că proiectul de reamenajare a parcului nu prevede o simplă cosmetizare și că atât aspectul, cât și funcționalitatea vor fi modernizate.

„Proiectul inițiat de Primăria Sibiu nu prevede o simplă cosmetizare, ci se dorește îmbunătățirea funcționalității acestui spațiu public, inclusiv a aspectului acestuia. În acest scop Primăria a demarat contractarea serviciilor de elaborare a documentației de proiectare, aflată în prezent în curs. După încheierea procedurii și atribuirea contractului, proiectantul respectiv va elabora în prima etapă și va prezenta conceptul de reamenajare a parcului. În urma acceptării acestui concept, firma va trece la elaborarea efectivă a documentației pentru avizarea lucrărilor de investiții (DALI) și a proiectului tehnic, documente care vor respecta normele privind protecția mediului având în vedere cadrul natural în care se va desfășura proiectul de investiții”, a spus Astrid Fodor.

Modernizare din fonduri europene

Valoarea estimată a investiției va fi avansată de proiectant după ce realizează studiul DALI. Primăria Sibiu va depune acest proiect pentru obținerea finanțării din fonduri europene, completarea urmând să fie asigurată din bugetul local, potrivit primarului Fodor.

După finalizarea etapei de elaborare a documentațiilor, se va organiza o nouă procedură de achiziție pentru contractarea lucrărilor. În acel moment Primăria va putea avansa un termen de execuție a acestora.

astrid fodorparc sibiuparc sub ariniprimar sibiusub arini sibiu
Comentarii (0)
Comentează