VIDEO – Cei trei morți din accidentul de la Cristian sunt din Sibiu și Alba – Șoferul sibian este vinovatul

Tânărul de 32 de ani aflat la volanul unui taxi de la firma 953, care mergea către Cristian dinspre Săcel, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de o altă mașină ce se deplasa către județul Alba. Acesta și conducătorul auto din cealaltă mașină, precum și o altă pasageră, au murit.

Tragedia s-a produs duminică după amiază, pe DN1 între Săcel și Cristian (FOTO AICI). Trei persoane au murit. Două au fost resuscitate minute în șir de cei de la SMURD (detalii AICI).

VEZI AICI FOTOGRAFII MAI MULTE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Din primele cercetări efectuate de către polițiștii deplasați la fața locului, rezulta că șoferul autoturismului de tip TAXI de la firma 953 condus spre Cristian, un tânăr de 32 de ani, originar din municipiul Sibiu, singur în autoturism, a pătruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar spre Alba și in care se aflau șoferul în vârstă de 58 de ani și două pasagere în varsta de 49 și respectiv 30 de ani. Aceasta din urma este însărcinată, și toți trei sunt din județul Alba.

’’Din păcate, cei doi conducători auto și femeia în vârstă de 49 de ani au decedat, iar femeia însărcinată a fost transportatț la spital cu răni grave’’, spun cei de la IPJ Sibiu.În continuare, traficul se desfășoară îngreunat (duminică, ora 18.00).

accident cristianaccident dn1accident mortalaccident sacelsibiu azi
Comentarii (1)
Comentează
  • Mediator Nicolae Tarcea

    Indiferent de vinovatie persoanele accidentate si rudele celor decedati in acest accident rutier, sot, sotie, copii, parinti, frati si surori, bunici, strabunici, nepoti si stranepoti etc. au dreptul la despagubiri. Informatii la tel. 0722437114 sau 0369432278.