Trei zile cu ploi și temperaturi scăzute

Vremea continuă să fie rece pentru această perioadă a anului. Nu vom scăpa de ploi în următoarele trei zile, dar apoi meteorologii spun că se va încălzi până la 22 de grade celsius.

Astăzi va ploua pe arii extinse în sud și sud-est, iar cantitățile de apă vor trece de 25 de litri pe metru pătrat. La munte, la altitudini de peste 1700 de metri vor fi precipitații mixte, iar vântul intens va spulbera zăpada.Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 16 grade, scrie digi24.ro

În zilele următoare, vremea se va încălzi treptat. Mâine, ploile vor cuprinde majoritatea zonelor. Local vor fi însoțite de fenomene electrice, iar izolat vor fi și condiții de grindină. Miercuri, va ploua doar în nord-vest, iar joi și în vest, centru, în zonele de deal și de munte. În toate aceste zile, pe creste vor fi precipitații mixte. La mijlocul săptămânii, însă, temperaturile maxime vor ajunge la 22 de grade Celsius.

În București, vremea va fi închisă și rece pentru această dată. Maxima se va opri la 13 grade. În a doua parte a zilei va ploua, iar cantitățile de apă vor trece de 15 l/mp.

frig aprilieploi aprilietemperaturi scazute aprilie
Comentarii (0)
Comentează