Grecia a deschis sezonul turistic – Condițiile în care ajung românii pe plajele din Republica Elenă

Autoritățile din Grecia au adoptat noi măsuri de intrare în țara lor, pentru turiștii care vin aici pentru vacanță. Noile măsuri, adoptate în condițiile pandemiei, sunt valabile până în 24 mai 2021 la ora 6.00.

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autoritățile elene, accesul pe cale rutieră și aeriană pe teritoriul Republicii Elene va fi permis persoanelor care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții: prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen; prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză; prezintă o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de proveniență, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Totodată, MAE reamintește că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici – https://travel.gov.gr/#/.

De asemenea, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile elene, accesul pe teritoriul Greciei prin punctele rutiere de trecere a frontierei a fost modificat, astfel: prin punctul de trecere a frontierei Nymfea-Makaza este permisă intrarea doar a transportatorilor profesioniști de mărfuri, nefiind permis accesul în alte scopuri; prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Svilengrad-Ormenio este permisă intrarea tuturor categoriilor de persoane și autovehicule. Programul de funcționare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h; prin punctele de trecere a frontierei de la Kakavia (frontiera cu Republica Albania) și Kipi (frontiera cu Republica Turcia) este permisă intrarea doar pentru cetățenii greci, persoanele cu rezidența în Grecia, care călătoresc în Republica Elenă pentru motive esențiale, în limita a 400 de persoane/zi. Programul de funcționare al celor două puncte de frontieră este 07:00 – 23:00. Nu este impusă o limitare a numărului de autovehicule de marfă care traversează punctele de trecere Kakavia sau Kipi.

MAE informează că rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autoritățile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la punctele de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv transportatorilor profesioniști.

conditii intrare greciasezon turistic greciaturisti grecia pandemie
Comentarii (0)
Comentează