Mutările de la FC Hermannstadt – Coman va fi președinte, Andone vine antrenor

Consiliul Director de de la FC Hermannstadt a avut o întrunire la capătul căreia s-a dat undă verde pentru viitoarele mutări la nivel de conducere și staff tehnic.

FC Hermannstadt pregătește de zor reorganizarea echipei, atât la nivel de conducere cât și în ceea ce privește staff-ul tehnic și lotul de jucătorii. Membrii din Consiliul Director și persoane decidente la club, au avut o întrunire la care au fost prezentate propuneri și au fost înaintate nume noi în ceea ce privește banca tehnică, dar și în fruntea clubului.
Surse de încredere au explicat pentru Ora de Sibiu, că la întâlnire a participat și Dani Coman, acesta primind propunerea de a fi președinte al clubului, iar obiectivul principal este revenirea în liga 1. Coman a și confirmat de altfel discuțiile cu FC Hermnnstadt – detalii AICI.

Bogdan Andone vine la Sibiu
Viitorul antrenor principal al lui FC Hermannstadt va fi Bogdan Andone. Acesta a și lucrat de altfel cu Dani Coman la Astra Giurgiu. Tehnicianul a confirmat și el discuțiile cu clubul sibian. Noul tehnician va fi anunțat oficial, săptămâna viitoare. Tot atunci va fi anunțat în mare și lotul cu care FC Hermannstadt va ataca promovarea în viitorul sezon din liga 2.
Sibienii au parafat deja un prim transfer – detalii aici.

bogdan andonedani comanFC Hermannstadtfotbal sibiuliga 1
Comentarii (0)
Comentează