Bărbat și copil au fost loviți de un fulger într-o pădure

Un bărbat și un copil au fost loviți de un trăsnet într-o pădure din zona localităţii Ciumârma şi primesc ajutor medical după ce au suferit arsuri.

Conform sursei citate, la faţa locului intervin două echipaje SMURD, unul de prim ajutor (EPA) şi un altul de terapie intensivă mobilă (TIM), ajutaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Deoarece zona forestieră este greu accesibilă, a fost trimisă la faţa locului şi autoşenilată.

În sprijinul pompierilor mai intervin echipe de jandarmi şi salvamontişti.

Ambele persoane, un bărbat de 48 de ani şi un băiat de 15 ani, sunt conştiente şi cooperante. La o primă evaluare medicală, bărbatul prezenta arsuri la nivelul picioarelor, iar băiatul arsuri pe spate.

Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi sunt în drum spre UPU Suceava, unde vor fi reevaluaţi din punct de vedere medical.

fulgerpaduresuceava
Comentarii (0)
Comentează