Cresc taxele la cimitirul municipal din Sibiu – Aproape se triplează

Regulamentul de organizare și funcționare a cimitirului din Sibiu nu a mai fost actualizat din anul 2005, iar taxele nu au mai fost corelate la rata inflației din 2013. Așa că reprezentanții Primăriei au întocmit un regulament actualizat și o listă cu noile tarife care vor fi de aproape trei ori mai mari. Proiectul este supus dezbaterii publice, așa că oricine dorește să aducă îmbunătățiri sau să facă propuneri, o poate face.

Principalele modificări nu sunt cele legate de regulament, concesionare a locurilor de veci sau dimensiunile cavoului, ci cele legate de taxele pe care familia celui decedat va trebui să le plătească.

Astfel, dacă până acum săpatul gropii costa 105 lei vara și 120 de lei iarna, dacă proiectul va fi adoptat de consilierii locali, prețul va crește la 400 de lei.

Doar pentru că cineva va așeza capacul pe criptă, familia va plăti 100 de lei, față de 60 de lei până acum.

Prețul înhumării diferă și el în funcție de tipul mormântului, astfel că variază între 575 și 275 de lei.

Închirierea celor trei capele se scumpește și ea și ajunge până la 350 de lei pe zi.

Serviciile oferite de cimitirul municipal și pe care le pot oferi și firmele de pompe funebre se vor scumpi și ele, aliniindu-se la prețurile din ”privat”.

Întregul proiect poate fi consultat AICI. Cine dorește să propună îmbunătățiri ale acestuia o poate face până pe 3 august la adresa de e-mail pms@sibiu.ro sau la sediul Primăriei Sibiu, la camera 8.

organizare cimitirregulament nou cimitirsibiu azitarife cimitir
Comentarii (1)
Comentează
  • adada

    O minciuna sfruntata !! Preturile sunt la fel, nu s-au schimbat deloc. Am avut 2 inmormantari anul acesta (februarie si iulie) si nu a fost nici o diferenta de pret. VERIFICATI CE SCRIETI !!