PROMOVARE ODS

VIDEO – Două drumuri județene reabilitate cu 52 de milioane de euro din fonduri europene

0 1.204

În prezența președintelui Consiliului Județean Mureș Péter Ferenc și a directorului Agenției de Dezvoltare Regională Centru Simion Crețu, președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean a semnat joi, 1 februarie 2018, două noi contracte de finanțare pentru proiecte cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 239.761.000 lei, adică peste 52 de milioane de euro. Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea DJ 106 Agnita – Sighișoara și modernizarea DJ 106B A1-Ocna Sibiului-Loamneș-Soroștin-Țapu.

„Așa cum anunțam acum două zile, investițiile pentru reabilitarea infrastructurii rutiere continuă prin noi fonduri nerambursabile care completează bugetul deficitar al județului. Cu ajutorul lor, reabilităm singurul drum care face legătura între Agnita și Sighișoara, foarte important pentru dezvoltarea economică a Văii Hârtibaciului, zonă defavorizată a județului Sibiu. Totodată modernizăm un drum județean care tranzitează una dintre importantele stațiuni balneoclimaterice – Ocna Sibiului – și face legătura acesteia cu autostrada A1, Aeroportul Internațional Sibiu și cu alte 5 localități” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
În total, prin cele două proiecte, se vor moderniza 56,7 km de drum județean, pe teritoriul județului Sibiu. La ambele proiecte, derularea lucrărilor este estimată a se desfășura în perioada martie 2018 – august 2021.

LIVE VIDEO – Semnare contracte pentru reabilitare DJ106 Agnita – Sighisoara si DJ106B Ocna Sibiului – Țapu. Detalii aici: https://www.oradesibiu.ro/banii/live-video-conferinta-la-consiliul-judetean-sibiu-despre-reabilitarea-drumurilor-judetene/

LIVE VIDEO – Semnare contracte pentru reabilitare DJ106 Agnita – Sighisoara si DJ106B Ocna Sibiului – Țapu. Detalii aici: https://www.oradesibiu.ro/banii/live-video-conferinta-la-consiliul-judetean-sibiu-despre-reabilitarea-drumurilor-judetene/

Posted by Ora de Sibiu on 1 Februarie 2018

Reabilitarea și modernizarea DJ 106 Agnita – Sighișoara:
Valoare totală 118.625.483,97 lei inclusiv TVA, contribuția CJ Sibiu: 1.691.129,07 lei
Lucrări: refacerea integrală a structurii rutiere, consolidări, reabilitarea anumitor poduri existente şi demolarea unora dintre ele cu construirea unora noi acolo unde este necesar, asigurarea de perdele forestiere.
Beneficiari:
 Localitățile din zona traversată de DJ 106: orașul Agnita, Comuna Brădeni, Comuna Iacobeni (județul Sibiu), Municipiul Sighișoara, Comuna Apoldu (județul Mureș);
 76.893 persoane – locuitorii localităților deservite de DJ 106;
 Participanții la trafic care tranzitează zona – aproximativ 17.534 de autovehicule / 24 ore;
 38 de unități școlare de învățământ pe raza Județului Sibiu și 36 pe raza județului Mureș;
 Cca. 6000 agenți economici de pe traseul drumului județean

Modernizarea DJ 106B A1-Ocna Sibiului-Loamneș-Soroștin-Țapu:
Valoare totală: 121.135.517,17 lei; contribuția CJ Sibiu: 2.725.522,35 lei
Lucrări: reabilitarea structurii rutiere, consolidare, asigurarea scurgerii apelor de pe platforma drumului, amenajarea ieşirilor la drumurile laterale, amenajarea de staţii de autobuz, reabilitarea a 5 poduri și construirea a 2 poduri noi.
Beneficiari:
 Localitățile din zona traversată de DJ 106 B: orașul Ocna Sibiului, comuna Șeica Mică, comuna Slimnic, comuna Șura Mică, comuna Micăsasa, comuna Loamneș
 184.176 persoane – locuitorii localităților deservite de DJ 106 B
 Participanții la trafic care tranzitează zona: aproximativ 2.973 de autovehicule/24 ore
 12 unități școlare de învățământ din localitățile traversate

Proiectele sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Comentarii
Incarca...
Loading...