consultații gratuite pentru 280 de copii și adulți săraci din tîrnava. ce concluzie gravă au tras medicii!

consult medic copii doctor sibiuÎn ultimul weekend din iunie (27 și 28 iunie), 36 de medici specialiști și studenți voluntari de la universitățile de profil din București, Târgu Mureș și Brașov au consultat și au prescris scheme de tratament pentru 280 de copii și adulți săraci din Tîrnava, județul Sibiu.

În cele 2 zile au fost oferite recomandări în pediatrie, neurologie, oftalmologie, dermatologie, cardiologie, ecografie, stomatologie și EKG și au fost efectuate analize medicale. Acțiunea, organizată în cadrul proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, în parteneriat cu Asociația OvidiuRo, este parte din componenta de sănătate a programului Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), implementat în Sibiu din anul 2010. Programul aduce copiii săraci la grădiniță, prin oferirea de tichete sociale în valoare de 50 de ron/lună, condiționată de prezența zilnică.
„Cazurile întâlnite au variat foarte mult, cu probleme specifice unei comunități atât de sărace. Am avut și posibilitatea să merg și să văd exact cum trăiesc pacienții pe care i-am consultat în cele două zile. Este atât de importat faptul că și autoritățile locale se implică si că locuitorii au fost deschiși și au înțeles importanța unui consult medical! Vorbind de sfera pediatrică am observant că părinții sunt implicați, au venit cu probleme acute cât și cronice, ne-au ajutat cu detalii în diagnosticare si erau animați de dorința de a-și vedea copiii sănătoși. Din nefericire, 70% din cazurile pe care le-am întâlnit erau copii cu scabie, apoi foarte multe infecții respiratorii superioare, rahitism, probleme cardiace și erupții de varicelă.” ne-a mărturisit Horațiu Vultur, medic pediatru Spitalul Fundeni.
„Pentru noi este foarte important ce s-a întâmplat în aceste două zile și ce se întâmplă din 2013, de când Târnava beneficiază de programul Fiecare Copil în Grădiniță. Educația și sănătatea sunt pilonii principali pe care ne putem dezvolta comunitatea, iar copiii, evident, sunt viitorul ei. Este important să îi aducem la grădiniță pe copiii săraci și să fie și sănătoși pentru a putea face asta – iar aici cred că părinții trebuie educați, astfel încât atitudinea și comportamentul lor să se modifice. Iar judecând după prezența în număr mare la Caravană, zilele acestea, cred că sunem pe drumul cel bun.” a declarat Pleiner Norbert, Primar comuna Tîrnava.
În Tîrnava, în medie, 60 de copii au beneficiat de programul FCG în anul școlar 2014-2015, cu o rată de prezență zilnică impresionantă: 90%. Tîrnava a fost inclusă în program în octombrie 2013, când, într-un timp foarte scurt s-a format o grupă nouă, cu copii preponderant FCG și cu o rată de prezență foarte ridicată, de la început (peste 80% din copiii înscriși în program au venit zilnic la grădiniță). Cu atât mai important, la doar un an de la implementarea programului, numărul copiilor înscriși în școala primară a crescut semnificativ – ca urmare a acestei creșteri fiind necesară înființarea unei noi clase de grupă pregătitoare.
În județul Sibiu, în anul școlar 2014-2015, au mers la grădiniță în cadrul programului 317 copii săraci, din 5 comunități – Alțâna, Brateiu, Roșia, Tîrnava, Vurpăr – cu o rată medie de prezență de 82% – cea mai mare rată de prezență pe județ la nivelul programului (din 11 județe în care este implementat FCG).
„Realitatea este că majoritatea copiilor foarte săraci pe care îi sprijinim să meargă la grădiniță se îmbolnăvesc mai ușor și se vindecă mult mai greu decât ceilalți copii, din cauza condițiilor greu de imaginat în care trăiesc – fapt ce afectează prezența la grădiniță. De aceea este foarte important să intervenim prin educație medicală în comunitățile sărace – și nu doar pentru cei mici, ci și pentru părinții lor. Este un proces lung, de durată, dar având suportul constant al unor parteneri de încredere, am convingerea că putem să le oferim copiilor săraci o șansă reală la o viață mai bună.” a declarat Maria Gheorghiu, Cofondator OvidiuRo.
Componenta de sănătate a fost inclusă în programul FCG din anul 2012, cand OvidiuRo a primit o finanțare pe trei ani în valoare de 150.000 de Euro din partea GlaxoSmithKline (GSK), pentru dezvoltarea de proiecte de sănătatate. În total, în perioada martie 2012 – aprilie 2015: 1.600 de copii au avut acces la consultații medicale, vitamine și vaccinuri, 1.500 de copii au participat la Școala de vară pentru sănătate, 1.000 de copii cu vârsta de 2 ani și mamele lor au participat într-un program de pregătire pentru școală cu durata de 6 săptămâni și 136 de profesori au fost instruiți în predarea unor noțiuni de bază în cadrul sănătății și noțiuni de igienă elementară. De asemenea, în cadrul aceluiași grant, din anul 2013 OvidiuRo și Societatea Studenților în Medicină din București au organizat, în cadrul proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, 5 Caravane Medicale, în cadrul cărora au fost consultate 1.500 de persoane din 5 comunități FCG.
Anul acesta, GSK a anunțat că va susține pentru încă 3 ani componenta de sănătate din cadrul programului FCG, pentru perioada 2015-2017.
“Suntem fericiți să putem susține programul – Fiecare Copil în Grădiniță – și mai mult decât atât,
componenta de sănătate din cadrul acestuia, ce are un impact atât de puternic în comunitate. Drept
urmare, am decis să extindem grantul oferit în cadrul programului ‘Împreună pentru o sanătate mai bună’cu încă 3 ani, datorită rezultatelor foarte bune obţinute în urma acestuia. Suntem conştienţi că dorinţa noastră de implicare în proiecte ce au un impact vizibil cere timp, şi că acest lucru înseamnă un suport pe termen lung.” a declarat Petru Grădinariu, Corporate Affairs and Communication Manager GSK România.
A 6-a ediție a Caravanei Medicale organizată în parteneriat cu OvidiuRo s-a bucurat de sprijinul Primăriei și Școlii din Tîrnava, Carrefour România, Coca-Cola HBC România, Eurolines și GSK România.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică