img_1954

O sută de jandarmi destinați să asigure climatul de siguranță publică la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 10-19.06.2016.

Cu prilejul programului arondat importantului eveniment, Jandarmeria Sibiu sprijinită de echipaje de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov va organiza şi desfăşura măsuri de asigurare a ordinii şi siguranţei publice implicând aproximativ 100 de jandarmi.
Cu această ocazie, pe fundamentul bunei cuviinţe şi a educaţiei unei societăţi civilizate, adresăm spectatorilor recomandarea de a respecta indicaţiile organizatorilor şi ale forțelor de ordine, pentru prevenirea faptelor de conduită antisocială şi pentru evitarea producerii unor accidente sau greutăţi în desfăşurarea spectacolelor.
Prezența jandarmilor se va concentra în zona principalelor locuri de desfăşurare a spectacolelor: P-ţa Mare, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa Mică, Teatrul Gong, Sala Thalia, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Parcul Tineretului, Parcul „Sub Arini” etc.
Jandarmii vor constitui zilnic echipaje auto şi/sau pedestre, adoptând patrule, respectiv – cordoane de ordine şi siguranţă publică, îndrumare şi direcţionare persoane şi/sau restricţionare acces, pentru asigurarea unui climat optim de desfăşurare a spectacolelor.
Având în vedere participarea la acest eveniment, în perioada 10-19.06.2016, a unui public numeros din ţară şi din străinătate, Jandarmeria doreşte să transmită câteva recomandări, astfel:
Pentru a putea participa la eveniment, cetăţenii trebuie să nu aducă la spectacol artificii, petarde, sticle ori cutii metalice cu băuturi alcoolice; să nu arunce cu obiecte către scenă sau alte persoane; să nu forţeze punctele de control-acces sau delimitare spațiu de siguranță; să nu depăşească limitele decenţei socio-morale şi comportamentale; să nu provoace dezordine, tulburarea ordinii publice sau distrugeri ale unor amenajări.
Cetăţenii sunt obligaţi să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice; să acorde o atenţie sporită copiilor și bunurilor de valoare şi să evite conflictele cu alte persoane, în special pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Deţinerea de arme albe, substanţe iritant lacrimogene, dispozitive cu energie electrostatică şi alte obiecte care pot provoca răni este interzisă, aceste fapte fiind încadrate în categoria infracţiunilor.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică