sibiul pierde teren la numărul de turişti în fața braşovului şi nu numai. ce loc ocupă acum!

marginimea-sibiului

Dacă până acum judeţul Sibiu era unul dintre cele mai căutate de turişti, se pare că judeţele vecine ne-au luat-o înainte. Pe primul loc între preferinţe a urcat Braşovul, apoi Mureşul, iar Sibiul se află abia pe locul trei.

În privinţa numărului de turişti, judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru în clasamentul judeţelor, cu pondere de 53,9%, urmat de Mureş (17,0%), Sibiu (12,5%), Harghita (8,3%), Alba (5,4%), Covasna (3,0%). Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile (2,0 zile la turiştii români şi 2,7 zile la cei străini), mai mică decât cea din luna ianuarie 2015 (2,2 zile). Capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică din judeţul Braşov a fost de 25.229 locuri, cu 2,5% mai mare decât în luna ianuarie 2015. În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut ponderea de 42,7%, pensiunile agroturistice 20,6%, pensiunile turistice 19,5%, vilele turistice 6,2%, cabane turistice 4,1%, hosteluri 3,2%, moteluri 2,5% şi celelalte tipuri de structuri de primire 1,2%.

Unităţile de cazare clasificate cu 3 stele reprezintă 52,7% din capacitatea de cazare în funcţiune; urmate în ordine descrescătoare de cele cu 4 stele (20,7%), 2 stele (16,4%), o stea (4,6%), 5 stele (3,8%) şi neclasificate (1,8%). Sosirile turiştilor au fost în număr de 81.591 persoane, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, au înregistrat o creştere cu 3,7%. Turiştii români au reprezentat 88,8% din numărul total de sosiri, în scădere faţă de luna ianuarie 2015 (89,0%). Numărul turiştilor români a crescut cu 3,5% comparativ cu ianuarie 2015, în timp ce numărul turiştilor străini a crescut cu 5,5%. Dintre turiştii străini care s-au cazat în judeţul Braşov, 84,6% sunt din Europa, 9,5% sunt din Asia, 3,5% sunt din America de Nord şi 2,4% sunt din alte zone sau din ţări nespecificate. Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 23,2%, mai mare cu 1,4 puncte procentuale decât cel înregistrat în luna decembrie 2015 şi cu 0,7 puncte procentuale mai mic faţă de luna ianuarie 2015. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare cel mai mare s-a înregistrat la hoteluri 35,1%.

Sursa www.adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu