se schimbă vremea la sibiu. câte zile vom avea parte de ploi si vijelii!

Meteorologii de la ANM spun ca de duminica pana marti vom avea parte de o vreme instabila si foarte ploioasa.


image

ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare duminică la ora 12.00 şi este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării, anunta mediafax.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi, în vest, nord-vest, zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Potrivit sursei citate, de duminică de la ora 12.00 până marţi la ora 21.00, în zonele menţionate vor fi ploi însemnate, descărcări electrice şi chiar căderi de grindină.
“Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, se notează în avertizarea meteorologică.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică