Atacul de azi-noapte, din Nisa, capitala vacanțelor de pe Coasta de Azur, a îndoliat, din nou, Franța. Și, odată cu Franța, Europa. Și, odată cu Europa, întreaga lume. Trăim zile de dezlănțuire a furiei omului contra omului. O furie pe care o numesc furia lașității. Pentru că numai un laș, căruia îi este frică și de umbra sa, își poate ucide semenul lipsit de apărare. Lașul poate fi supărat pe viață, ca tot omul. Și el poate suferi din motive comune oricărei existențe umane. Dar pierderea simțului onoarei și a propriului autocontrol îi confiscă pacea interioară. Motiv pentru care, totdeauna alții sunt de vină. El nu se poate vedea decât victimă. De aceea, marile cauze pe care, uneori, spune că le susține sunt doar amăgiri. Niciuna nu-i va ostoi orgoliul de-a se simți victima altora. Și-atunci se răzbună. Pe cine poate sau pe cine apucă.
Azi-noapte un rezident din Nisa a omorât zeci de concitadini, din motive necunoscute până acum. Și, pentru a-și duce la îndeplinire pornirea lașă, deci diabolică, a folosit un track, probabil unul precum cel cu care muncea pentru a-și întreține familia cu trei copii. L-a închiriat și, contrar interdicției de a circula cu el, a intrat pe promenada Englezilor, unde oamenii priveau la cerul înstelat de artificii, în cinstea Zilei Naționale a Franței. Și, după ce a rulat o porțiune la ralanti, a accelerat brusc lovind mortal, la întâmplare, pe cei care se nimereau să-i apară în cale. Coincidență dureroasă, numele promenadei amintește de gestul laș al Marii Britanii de-a părăsi corabia Uniunii Europene, în zilele cele mai negre din existența sa. Gest neașteptat, din partea uneia din țările model de democrație, pentru onoarea căreia mulți ar fi fost în stare să-și bage mâna în foc. Britanicii de astăzi, însă, nu par să mai fie cei de la începutul anilor 40, ai secolului trecut, care au rezistat eroic atacurilor Germaniei naziste, convinși fiind că numai așa vor salva Europa. Și așa s-a și întâmplat.
Lașitatea nu este însă proprie doar sinucigașilor asasini. Lași, în zilele noastre, sunt și conducătorii puterilor lumii care nu-și asumă greșelile ucigașe. Cum a fost războiul din Irak. Pe-atunci, Marea Britanie a susținut vehement minciuna că dictatorul Saddam Hussein deținea arme de ucidere în mase. Un asemenea război nimicitor, pentru o minciună, e totuna cu gesturile lașe ale jihadiștilor – „născuți” din asemenea războaie, care-și provoacă moartea împreună cu cea a unor mulțimi de oameni nevinovați. Marea Britanie, însă, nu-și recunoaște vina. În schimb, părăsește Europa aflată în plin asediu terorist, sub atacurile imprevizibile ale jihadiștilor… Și nu văd cum se va potoli furia globală a lașității, dacă liderii lumii vor continua să mintă, din orgoliul deținerii marii puteri, iar nedreptățiții se vor amăgi cu raiul de după moarte, secerând vieți nevinovate, pe pământ.
(Să ne gândim la greșelile conducătorilor noștri, din perioada comunistă și după comunism – începând din decembrie 1989 -, și la urmările lor dureroase pentru întreaga societate. Responsabilii n-au plătit pentru greșelile lor, iar poporul a preferat să supraviețuiască, în loc să-și dorească salvarea națională – nu prin minciuni feseniste, ci prin aducerea adevărului la lumină… Cum s-ar spune: deși n-am cunoscut pe direct furia lașității ucigașe, cunoaștem profunzimea lașității generalizate!)