Mă pregăteam eu să găsesc un subiect local, pentru comentariul de început de săptămână, când, după mai multe discuții întâmplătoare cu sibieni pe care îi cunosc, dar nu suficient de bine ca să-mi dau drumul la tot ce-mi vine la gură, mi-am dat seama că subiectele locale sunt eclipsate total de dezbaterile non-stop la televiziunile bucureștene. (Mai precis, la acele posturi ce fac bani grei cu știrile senzațional-politice.) Chiar și întâmplător, n-ai cu cine să vorbești, de exemplu, despre lipsa comunicării publice la nivelul unui program cum este colectarea selectivă a deșeurilor, la Sibiu. Am fost martor la discuții calm-tensionate între polițiști locali și acei descurcăreți care vin, în rampe, cu microbuze ticsite de saci cu gunoaie, și care spun cu aerul nevinovăției disimulate: „N-am știut că nu mai pot să le aduc aici”. Pe de altă parte, sunt destui sibieni cărora nu le pasă de aruncatul gunoaielor peste tot, în oraș, ca într-o competiție, presupun nocturnă, dar sigur iresponsabilă, imposibil de stăvilit, împotriva spiritului civic. În schimb, alți concetățeni sunt foarte îngrijorați din cauza pericolelor globale, timp în care nu bagă de seamă că unii politicieni locali ne cer idei pentru viitoarea guvernare, de parcă guvernarea ar fi un sport de mase. În aceste condiții, cum să nu facă rating Bucureștiul politic, turnând în urechi milioanelor de telespectatori pasionați mătrăguna discordiei, seară de seară? Și cum să facă față concurenței bucureștene televiziunile locale? Ăstea abia mai respiră…
Cei care se dau politicieni, în platourile bucureștene, țin treaz spiritul combativ al românului sceptic. Goana după popularitate le ia mințile, pentru că nu se simt în stare de nimic altceva. Datorită lor, este tot mai mare numărul celor care urmăresc cu pasiune certurile găzduite de așa-numitele talk-show-uri, moderate de agenți de influență, ca să nu le zic altfel… Și-mi veți da dreptate că televiziunile bucureștene „de știri” au devenit câmpurile de bătaie dintre partidele politice. Aici campaniile electorale sunt permanente, pentru că nu contează dacă avem sau nu alegeri. TV-urile pun la cale totul pentru țară, mai ales cu informații „pe surse”. Evident, de regulă sunt informații de scandal – c-așa vrea românuˈ, zic tinerii noștri ziariști plătiți ca să-i dea românului ce vrea. Despre treburile interne reale și importante se aud păreri, percepții și supoziții. Ce mai înseamnă marea politică a țării, când toată seara politicienii-vedete-de-televiziune, cam aceeași, trec de la un post de televiziune la altul doar ca să se certe vârtos?
Nimic nu mi se pare mai grav decât tămbălăul dâmbovițean pe seama instituțiilor de cercetare penală. O seamă de grei ai politicii românești au ajuns la ananghie, vreau să spun că sunt luați „în furci” de anchetatori, pentru vinovății ce urmează a fi judecate cândva. Până atunci, în fiecare seară, țara ia foc. Fiecare post, fiecare moderator luptă pentru cineva. Se spun de toate despre toți, așa încât nu va fi exclus ca secretele de stat să ajungă știri la televizor. Pare că nimeni și nimic nu mai pot ostoi tele-atacurilor cu informații „pe surse”. Poate unii vor să mute luptele în stradă, pentru ca poporul să schimbe guvernele în direct. Uneori, urmărind secvențe cu moderatori înfierbântați de subiecte „bombă”, am sentimentul că nu bat câmpii imaginându-mi asemenea scenarii…
În 1998, Sabin Gherman a provocat reacția dură a intelighenției bucureștene, cu al său manifest „M-am săturat de România”. La vremea aceea, mi s-a părut și mie ridicol să te „saturi” de țara în care te-ai născut, pentru că nu-ți convine cum se face politica. Am văzut manifestul doar ca probă a libertății de opinie. Și totuși acolo stă scris că „(…) relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nicio jenă pe ciolan”. Nu credeți că, în 18 ani, s-a schimbat doar locul de bătaie, din „luxoasele palate”, în platourile posturilor de televiziune? Cu ochii pironiți pe micile ecrane, era normal ca, în atâta timp, românii să piardă grija intereselor generale, în primul rând cele locale.