se caută actrițe pentru o piesă de teatru la radu stanca în sibiu

Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu anunțăcastingul organizat pentru rolul Emmy, din spectacolul „Nora” dupa Henrik Ibsen, in regia lui Radu-Alexandru Nica. Acesta va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, ora 11:00, la sediul TNRS, din bvd. Corneliu Coposu nr. 2.

Anunțul se adresează fetelor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, iar programarea la interviu se face prin trimiterea unui e-mail pe adresa ioana.pastiu@sibfest.rosau prin telefon, la numărul 0733 662 981. Castingul se va desfășura în prezența regizorului.

Producția naționalului sibian este o adaptare după piesa „O casă de păpuşi”, a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Manuscrisul semnat de autor a fost inclus, în urmă cu zece ani, în Programul Memoria al UNESCO, ca semn al recunoaşterii valorii istorice a textului prin faptul că a influenţat naturalismul şi feminismul. Nora Helmer este o femeie care a fost condusă toată viaţa fie de tatăl ei, fie de soţul Torvald. În momentul în care căsnicia îi este pusă la încercare, valorile Norei încep să se schimbe şi femeia decide să îşi ia soarta în propriile mâini. Personajul Emmy este fiica Norei și a lui Torvald Helmer.Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Diana Fufezan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu și Pali Vecsei.


Pentru regia acestui spectacol, Radu – Alexandru Nica a primit premiul UNITER pentru debut în anul 2005. Spectacolul de la Sibiu se remarcă prin schimburile de replici concise și rapide, dar și prin relaţiile puternice şi dezinvolte dintre personaje. Ineditul acestei montări constă în cercetarea coregrafică prin care se redă tema centrală a textului: neputinţa partenerilor de a ajunge unul la celălalt.

 

Ultima oră

Comentariul meu