constantin necula face glume pe seama lui pomohaci – ’’mă feresc să mai folosesc termenul de teolog laic’’
Foto arhivă

Cel mai cunoscut preot din Sibiu în ultimii ani, Constantin Necula, a susținut un discurs savuros în fața a sute de studenți din Sibiu. Necula a glumit și a spus că se ferește să mai folosească termenul “teolog laic’’, după decizia luată în cazul lui Cristian Pomohaci.

Preotul Constantin Necula consideră că “ortodoxia nu este un exercițiu de surdomuțenie absurdă, ci e frumoasă, caldă”.
“Mai este un lucru pe care vreau să vi-l zic și să vi-l pun la inimă. Din nefericire, există foarte puțini oameni care au curajul să expună într-o astfel de sală, cu dumneavoastră la povești. Ne-am obișnuit să credem că, în sine, ortodoxia este un exercițiu de surdomuțenie absurdă. Ortodoxia e frumoasă, e caldă”, a spus Necula, la lansarea de la Sibiu a cărții “Vârstele iubirii”, a lui Mihai Neamțu, conform Agerpres. În fața a sute de studenți, în aula Facultății de Medicină, preotul Necula a glumit, afirmând că se ferește să mai folosească termenul “teolog laic”, făcând aluzie la decizia luată la Sibiu cu privire la fostul preot Pomohaci.
“Mă feresc de termen, că a fost perimat în urma unei hotărâri, teolog laic nu mai sună bine”, a spus zâmbind. Preotul Constantin Necula este unul dintre cei mai apreciați preoți creștin ortodocși din Mitropolia Ardealului.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică