rutiera
Foto Arhivă

Un tânăr din Copșa Mică a crezut că poate scăpa basma curată după ce a fugit de polițiștii de la rutieră. S-a întors însă singur la poliție, după nouă zile, și și-a recunoscut fapta.

Astfel, în data de 6 noiembrie, in jurul orei 01,30, in localitatea Copșa Mică, un conducător auto a fost oprit de un echipaj de polițiști pe strada Colonia Laborator și, in urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul, localnic în vârstă de 19 ani, avea dreptul de a conduce suspendat, după ce, în cursul lunii august, fusese depistat circulând pe contrasens în municipiul Mediaș.

Persoanei în cauză i s-au adus la cunoștință rezultatul verificărilor, precum și măsurile legale care urmau să se aplice, dosar penal, moment în care tânărul a plecat de la fața locului până în afara localității unde a abandonat autoturismul și a fugit.

În data de 15 noiembrie, în jurul orei 09,00, acesta s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Copșa Mică, recunoscându-și vinovăția, ocazie cu care polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns