șoferi fără permis în trafic la sibiu. nu sunt puțini
Foto Arhivă

Mai mulți șoferi au fost opriți pentru control de către polițiștii de la Rutieră. Nu au avut însă ce acte să le arate acestora, și asta pentru că permisele de conducere le fuseseră reținute după ce au comis alte infracțiuni la regimul rutier sau pur și simplu nu le-au obținut vreodată.

În data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 17,00, pe DN 1, în afara localității Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autotractor condus de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în jud. Olt.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat după ce, în cursul lunii august 2017, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane pe raza jud. Arad.
Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

În data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 12,00, , în afara localității Cisnadie, a fost identificat un localnic în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe DJ 106 C deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.


În data de 13 ianurie a.c., în jurul orei 15,30, pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 17 ani care nu deține permis de conducere.
Tânărul este în prezent cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu