independent energetic: care sunt pașii pentru instalarea panourilor solare

E vară, e cald, cine se gândește deja la frigul iernii ce va veni peste câteva luni? Ar trebui, pentru că asta implică din nou facturi pentru încălzire și electricitate, care cu ultimele scumpiri nu vor fi deloc mici. Există însă surse alternative pentru furnizarea acestor utilități care pot diminua semnificativ costurile sau le pot chiar elimina. La Sibiu, pe strada Malului nr. 6 au sediul cei de la Green Seiro, firmă sibiană care asigură montarea unor astfel de panouri. Tot ei sunt cei care vă vor îndruma pas cu pas atunci când vă hotărâți pentru o astfel de investiție.

V-ați hotărât, ce urmează?
Dacă facturile din iarna trecută v-au epuizat financiar și ați decis o schimbare, o bună soluție este instalarea de panourilor solare care dau căldură și apă caldă sau a panourilor fotovoltaice pentru electricitate.  Green Seiro din Sibiu este recomandată de calitatea lucrărilor de până acum și de review-urile primite.

Până să ajungeți la sediul lor de pe strada Malului nr. 6, ar fi bine să le dați un telefon. Veți primi apoi un e-mail cu câteva întrebări ale căror răspuns ar fi bine să îl cunoașteți atunci când veți da comanda.

independent energetic: care sunt pașii pentru instalarea panourilor solare

Intrebările la care trebuie să răspundeți 

  • Care sunt consumatorii pe care îi dețineți sau plănuiți să îi folosiți cu ajutorul sistemului fotovoltaic (o listă cât mai detaliată a acestora)?
  • Vreunul dintre ei necesită alimentare la curent trifazic (380V)?
  • Ați dori un sistem off-grid (energia produsă de panouri să fie stocată în acumulatori pentru a putea fi folosită fie pe timpul nopții, fie în perioadele înnorate; pentru acest sistem nu sunt necesare niciun fel de avize sau aprobări din partea rețelei) sau unul on-grid (baza dumneavoastră de stocare va deveni rețeaua, tot ceea ce veți produce fiind injectat în această)?
  • Care sunt așteptările dumneavoastră în ceea ce privește un sistem fotovoltaic?
  • În cazul în care locuința este racordată la rețeaua națională de electricitate, doriți să obțineți o reducere a costurilor sau independență totală?
  • În cazul în care locuința nu este racordată la rețea, va surâde ideea instalării unui generator pe post de back-up? Doriți ca amplasarea sistemului să se facă la sol sau pe acoperiș?
  • În cazul în care optați pentru cea de-a doua variantă, din ce material este fabricat acesta și care este orientarea lui (nordică, sudică, vestică, estică sau o combinație între ele)?
  • În ce localitate/județ doriți să fie instalat sistemul?
  • Aveți un buget planificat pentru acesta?
  • Considerați că ar trebui să mai știm ceva care să ne ajute în găsirea celei mai bune soluții pentru dumneavoastră?

Întâlnirea cu specialiștii
După ce aveți răspunsurile la aceste întrebări, urmează întâlnirea cu reprezentanții Green Seiro. ”Noi nu suntem doar o echipă care vine, instalează un panou, două, și gata. Atunci când vine clientul la noi îl consiliem, stabilim împreună necesitățile sale, iar dacă nu știe exact unde ar fi bine să punem panourile sau cum să calculeze consumatorii de energie, nu este nicio problemă. Ne vom deplasa la domiciliul său și împreună găsim răspunsurile”, spune Paul Varga, administratorul Green Seiro.


După ce toate detaliile sunt stabilite, veți plăti un avans, iar în maxim două săptămâni panourile vor fi instalate. Abia după recepția finală se va face plata integrală.

independent energetic: care sunt pașii pentru instalarea panourilor solare
Green Seiro a instalat panouri solare și fotovoltaice chiar și la o mănăstire

Se pot instala oriunde
Specialiștii de la Green Seiro pot instala panourile solare sau cele voltaice oriunde. ”Noi spunem că le putem instala în cele mai neaccesibile locuri. De exemplu, am pus panouri la o mănăstire, și ca să ajungem acolo am mers pe o cărare 2 ore, cu bateriile, cu panourile în spate. Am fost chiar și la stână, așa că o lucrare în oraș, comparativ, e floare la ureche”, se amuză Paul Varga.

Cei care își doresc un astfel de furnizor de utilități pot opta pentru panouri fotovoltaice pentru electricitate sau solare pentru căldură și apă cladă. ”Nu este obligatoriu să le monteze împreună. Depinde de aceea ce își dorește clientul și de ce necesități are. Facturile se reduc astfel foarte mult. Dacă însă instalează întreg sistemul facturile pot merge către 0 lei, iar investiția inițială va fi astfel amortizată în aproximativ 2 ani”, spune administratorul Green Seiro.

Motivația o aveți, specialiștii la fel, așa că nu rămâne decât să decideți când veți face investiția. Orice moment ați alege, fie iarnă, fie vară, sibienii de la Green Seiro vă vor îndruma pas cu pas și împreună veți alege cele mai bune soluții pentru confortul casei voastre.

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

Publică

  1. Aș dorim sistem complet de panouri fotovoltaice off-grid pentru o putere absorbită de 50 kw.
    Panourile vor fi montate pe acoperiș, iar obiectivul se află în comuna Balotești Ilfov.

  2. Cit ar costa un sistem fotovoltainic pt.3-4kw cu injectare in rețea ,care sit pașii pt. autorizați .,eventual o oferta de preț .multumesc.