Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – A fost inaugurat cel mai nou muzeu din județul Sibiu

853

La doar o zi după Ziua Internațională a Muzeelor, Consiliul Județean Sibiu a inaugurat în orașul Miercurea Sibiului cel mai nou muzeu din județul Sibiu, ca parte din familia Muzeului ASTRA. Muzeul Țării Secașelor îmbogățește oferta culturală și turistică a județului Sibiu.

Miercurenii s-au arătat mândri că localitatea lor se dezvoltă cultural, câștigând prin noul muzeu și un centru al comunității, unde se vor putea realiza activități culturale și educative. Deja din prima zi, pragul muzeului a fost pășit de aproximativ 400 de persoane, de la familii cu copii la oameni în vârstă care s-au bucurat să-și vadă reprezentat printr-o colecție muzeală modul tradițional de viață.

Județul Sibiu este la nivel național județul care alocă cel mai mare procent din buget culturii, urmărind extinderea infrastructurii culturale în județ. „Când primarul Ioan Troancă ne-a solicitat sprijinul, am decis împreună cu consilierii județeni să suplimentăm fondurile alocate Muzeului ASTRA pentru a susține înființarea și funcționarea Muzeului Țării Secașelor la Miercurea Sibiului” a declarat la evenimentul de inaugurare președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Primăria Miercurea a transferat către Consiliul Județean Sibiu clădirea ce a găzduit în secolul XIX fostul poștalion. Președinta a mulțumit pentru implicare specialiștilor Muzeului ASTRA, care în decurs de 6 luni au reușit să se mobilizeze exemplar pentru organizarea noului muzeu. La rândul său, primarul orașului Miercurea Sibiului a mulțumit pentru buna colaborare avută cu toți cei care au făcut posibil acest proiect. Muzeograful responsabil de noul muzeu este Cosmin Ignat.

Colecția muzeului este foarte diversă și cuprinde obiecte care aduc aminte de istoricul zonei, de cultura și civilizația rurală, dar mai ales de diversitatea culturală a Țării Secașelor. ”Am deschis cel mai nou muzeu din marea familie a Muzeului ASTRA. Bucuria cea mai mare vine din partea comunității locale, care s-a mobilizat exemplar și a contribuit cu numeroase donații la constituirea colecțiilor. Am reușit să demonstrăm că muzeele nu cresc decât alături de comunitățile lor” declară Mirela Iancu, director de marketing la Muzeul ASTRA.

Noul edificiu a fost binecuvântat de Înalt-Preasfinția Sa Mitropolitul Ardealului. Profesorii universitari Ioan Marian Ţiplic și Ilie Moise au subliniat importanța culturii micro-regiunii Țara Secașelor. La eveniment au fost prezenți parlamentari, consilieri județeni, primari, reprezentanți ai instituțiilor publice și locuitori din zona Țării Secașelor, care s-au bucurat de o atmosferă caldă și primitoare în curtea muzeului. Programul a inclus un brunch cu produse din Ţara Secaşelor, ateliere demonstrative şi un spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale oferit de Ansamblul Folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Muzeul este deschis de miercuri până duminică între orele 10.00 și 18.00. Costul unui bilet este de 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru elevi și studenți, cu precizarea că locuitorii din orașul Miercurea Sibiului beneficiază de intrare gratuită.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...