elevii ar putea da bac-ul și capacitatea în iulie
FOTO arhivă

Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit marți despre măsurile luate la nivel de minister privind reluarea cursurilor școlare. A anunțat că este posibil ca elevii de clasa a VIII- a și a XII-a să susțină BAC-ul și examenul de capacitate în luna iulie.

În contextul actual, reluarea cursurilor nu este posibilă și redeschiderea școlilor va depinde numai de modul în care va evolua pandemia de coronavirus, a explicat ministrul Educației.

Monica Anisie, a declarat luni că este posibil ca BAC-ul și Capacitatea să fie susținute în luna iulie. Ministrul a precizat că, probele de examen nu vor cuprinde subiecte din semestrul al doilea.


Premierul Ludovic Orban a anunțat pe 9 martie decizia de suspendare a cursurilor din învățământul preuniversitar în perioada 11 martie – 22 martie, cu posibilitatea de prelungire. Ulterior, și instituțiile de învățământ superior au anunțat măsuri similare. Pe 15 martie, Ministrul Educației a declarat că școlile vor rămâne închise și în perioada în care este decretată stare de urgență. Starea de urgenţă a fost declarată o zi mai târziu, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri prelungirea cu încă o lună, până pe 16 mai. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, spune că este exclusă posibilitatea înghețării anului școlar.

Știre în curs de actualizare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică