Analiză: România testează de șapte ori mai puțin decât Italia

0 426

România a crescut capacitatea de testare la 2.857 teste realizate la un milion de locuitori, față de 1.271 cât testa săptămâna trecută. Cu toate acestea, în continuare se testează de șapte ori mai puțin decât în Italia. 

În România sunt 5.467 de cazuri de COVID-19, dintre care 2.460 de persoane, adică aproape jumătate, au fost confirmate doar în luna aprilie. Tot atunci autorităţile au crescut şi capacitatea de testare pentru depistarea noului coronavirus.

Un număr de 3.628 de teste au fost făcute în ultimele 24 de ore în România, iar de la începutul lunii aprilie în 10 zile au fost realizate 28.609 de teste.

România a crescut capacitatea de testare la 2.857 de teste realizate la un milion de locuitori, faţă de 1.271 cât testa săptămâna trecută.

În ciuda acestei creşteri, tot testăm mult mai puţin decât ţările din vest.

Germania, de exemplu, face 15.850 de teste la un milion de locuitori, iar Italia face 14.148 de teste la un milion de locuitori.

Trendul de testare slabă se menţine peste tot în estul Europei. Dintre vecinii României doar Ungaria testează mai mult, 3.064 de teste la un milion de locuitori. Bulgaria a realizat 2.288 de teste la un milion de locuitori, Serbia 1.382, iar Ucraina a făcut 208 teste.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.