se deschide prima reprezentanță tesla din românia

Tesla deschide primul showroom și un service în România, intrând oficial pe piața locală. Gigantul american a publicat anunțuri de angajare în București, scrie profit.ro.

Numărul de automobile Tesla înmatriculate în România a fost în acest an de 56, numai în ultima lună fiind înmatriculate 5 unități. Compania americană a înregistrat o creștere de 250% în acest an, comparativ cu anul trecut, când erau înmatriculate doar 16 unități.

În acest context, este explicabilă decizia celor de la Tesla de a deschide un showroom și a unui service, care să deservească clienții existenți, care se apropie, deja de 150 de persoane. La acestea s-ar putea adăuga și eventualii proprietari care și-au cumpărat mașini second-hand. Potrivit datelor oficiale, la finalul anului trecut, pe șoselele din România erau înmatriculate 87 de automobile Tesla, dintre care 55 aveau o vechime de sub doi ani, iar 30 aveau, la 1 ianuarie, între 3 și 5 ani. Dacă le adăugăm și pe cele cumpărate în acest an, avem un volum total de 143 de automobile Tesla în circulație, în România.


Tesla a lansat acum cinci anunțuri de angajare: manager de magazin, un manager pentru service, doi tehnicieni pentru service și un consultant vânzări. Anunțurile au fost postate pe 14 decembrie, iar în textul anunțului se precizează explicit faptul că Tesla va deschide un centru de operațiuni în România: „Pentru că ne pregătim de intrarea noastră în România, căutăm să recrutăm un tehnician service pentru a intra în echipa mărcii noastre din București”. Anunțul este similar pentru toate joburile și precizează că toți candidații trebuie să aibă pregătire în domeniul pentru care aplică și „să fie pasionați de Tesla”. Tesla a înregistrat o creștere masivă a vânzărilor din Europa, în ultimul an, pe fondul apariției numeroaselor programe naționale de subvenționare a achiziției de automobile electrice. Cu toate acestea, constructorul american a fost nevoit să apeleze la uzina din China, deoarece ritmul livrărilor uzinei din SUA nu a reușit să facă față acestor comenzi. Tesla se confruntă însă cu o puternică competiție din partea constructorilor europeni. Volkswagen a început deja din septembrie să livreze primul său automobil electric dezvoltat pe platforma electrică MEB, astfel că a devenit cea mai vândută marcă de mașini electrice din Europa. De asemenea, pe lângă popularul Renault Zoe, producătorii coreeni Hyundai și Kia au urcat în topurile vânzărilor, cu ajutorul noilor modele Kona și Niro.

Sursa: profit.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică