ninsori și viscol la sibiu - vântul va sufla și cu 55 de kilometri pe oră

Meteorologii au emis o atenționare de ninsori și viscol în centrul țării, astfel că și județul Sibiu este vizat direct. Va ninge, stratul de zăpadă va crește, iar rafalele de vânt vor împrăștia omătul. Informarea este valabilă până vineri la ora 10.

După ninsoarea de la începutul săptămânii, meteorologii spun că în Sibiu va fulgui miercuri după amiaza și noaptea, dar joi după masă și pe timpul nopții va ninge destul de puternic. Peste stratul de zăpadă deja existent se va așterne unul nou de 5- 10 centimetri.

Vântul va începe și el să sufle, rafalele putând ajunge și la 45- 55 de kilometri la oră, viscolind zăpada.


La fel ca în toată țara, și la Sibiu se va răci. Maximele nu vor mai trece zilele următoare de 0 grade celsius, iar noaptea vor coborî până la -10, -11  grade. Săptămâna viitoare, pe timpul nopții va fi și mai frig, până spre -15, -16 grade celsius, urmând ca spre finalul săptămânii să se încălzească ușor.

 

 

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică