bărbat găsit inconștient și cu hipotermie în parcul sub arini

Un bărbat a fost găsit inconștient și în stare gravă luni, în Parcul Sub Arini din Sibiu.

Luni dimineața, în Parcul Sub Arini din Sibiu a fost găsit un bărbat în stare de inconștiență. Trecătorii au crezut că este decedat, însă bărbatul a fost transportat la spital în viață.


”Urmare a unui apel venit pe numărul unic de urgență 112, ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje Smurd, în municipiul Sibiu, în Parcul Sub Arini, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat aflat în stare de inconștiență, sub un pod. La fața locului, bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator și hipotermie. Echipajele au efectuat manevre de resuscitare și de încălzire, transportând de urgență pacientul la Spitalul Județean Sibiu, unde a fost predat personalului Unității de Primiri Urgențe , continuându-se manevrele de resuscitare.”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică