imagini din satelit - poluarea crește dramatic față de perioada de dinaintea pandemiei

Emisiile poluante au revenit la nivelul din 2019, arată imagini captate din satelit. Este vorba despre zonele cu emisii extrem de scăzute în momentul implementării restricțiilor anti covid, la începutul lui 2020. Acum, în unele zone emisiile sunt chiar duble față de acel moment de la începutul pandemiei, cum este cazul Chinei.

Agenția Spațială Europeană a anunțat că nivelul emisiilor de dioxid de azot a revenit din nou la nivelul pre-pandemic, în contextul revenirii la viața obișnuită în mai multe țări și după eliminarea parțială sau completă a restricțiilor. Ca exemplu, ESA a folosit imagini din satelit de deasupra Chinei, țara de origine a virusului, dar care a renunțat la restricții deja de o lungă perioadă de timp, relatează CNN, citat de digi24.ro

„Acum, la peste un an de la începutul crizei Covid-19, după relaxarea restricțiilor, nivelul mediu de poluatori din aer a revenit și este chiar în creștere față de perioada anterioară”, au spus cei de la ESA.


Între februarie 2019 și februarie 2020, concentrațiile de dioxid de azot din Beijing scăzuseră cu 35%, iar în Chongqing scăderea fusese chiar mai abruptă, de 45%. În februarie 2021, însă, Beijing a revenit la nivelul anterior, iar Chongqing poluează aproape de două ori mai mult decât o făcea înainte de pandemie.

„Ne așteptăm la o scădere din ce în ce mai mare a calității aerului de îndată ce restricțiile și lockdown-urile se vor fi încheiat în majoritatea regiunilor de pe glob. Concentrațiile de dioxid de azot din atmosfera noastră nu depind doar de activitatea umană, contează și condițiile de vreme, însă aceste efecte sunt un efect evident al relaxărilor restricțiilor. În următoarele săptămâni și luni ne așteptăm la noi creșteri ale poluării și în zona Europei”, spune Claus Zehner, șeful misiunii Copernicus Sentinel-5P a ESA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică