patru bărbați amendați că nu au stat în carantină. doi pentru a doua oară

Sâmbătă a fost prima zi în care s-au relaxat o parte din măsurile anti covid. Dar, nu au fost eliminate toate, astfel că autoritățile au continuat verificările pentru a vedea cum sunt respectate. Și nu au fost, pentru că patru bărbați nu au stat în carantină, doi dintre ei, din Copșa Mică, fiind găsiți pe stradă pentru a doua oară.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activitățile de verificare participând 112 de polițiști .

Astfel, au fost verificate 744 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 69 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 223 de mijloace de transport, din care 10 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 18 de sancțiuni contravenționale în valoare de 43.500 de lei, din care:

– 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina. Este vorba despre 4 persoane de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 22 și 53 de ani, unul din municipiul Sibiu și trei din Copșa Mică, sancționați pentru că fie nu au fost găsiți la domiciliu cu ocazia controlului efectuat de către polițiști, fie au fost depistați în mediul stradal. Doi dintre bărbații din Copșa Mică au mai fost sancționați pentru aceeași abatere.


– 7 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție;

– 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 27.500 aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții/interdicții și alte

– 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică