jocurile olimpice de la tokyo, în pericol de a fi anulate

Peste 80% dintre japonezii intervievați în cadrul unui studiu sunt de părere că Jocurile Olimpice care ar urma să aibă loc la Tokyo ar trebui amânate din cauza pandemiei. Aproximativ 30 de persoane au protestat în gara din oraș împotriva organizării competiției.

Aceştia au reacţionat după ce preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach, şi-a anulat vizita în Japonia deoarece cazurile de infectări cu COVID s-au înmulţit. Hiroshi Hoshino, un protestatar în vârstă de 71 de ani spune că acest fapt demonstrează gravitatea situaţiei.

„Dacă Bach nu vine, asta înseamnă că este o situaţie în care nu poate să apară, asta atestă că suntem într-o situaţie de urgenţă”, a spus protestatarul.


Un studiu publicat de ziarul japonez Asahi arată că mai mult de 80% dintre cei peste 1.500 de participanţi spun că jocurile ar trebui anulate sau amânate. În Japonia, ultimele cifre arătau peste 600.000 de cazuri de infectări şi peste 11.500 de decese.

Nemulţumirea este generală în Japonia. Într-un interviu pentru CNN, CEO-ul companiei Rakuten a protestat față de decizia guvernului nipon de a permite disputatea Jocurilor Olimpice de Vară.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică