sprijin de 300.000 lei de la primărie pentru arhiepiescopia sibiu - se va construi un centru de asistență socială
Sursa: wikipedia.ro

Primăria municipiului Sibiu supune spre aprobare Consiliului Local un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Arhiepiescopiei Ortodoxe Romăne Sibiu, în sumă de 300.000,00 lei, pentru proiectul “Modernizarea, reabilitarea si echiparea centrului de asistenţă socială Centrul Catedral Social Sf.Treime din Municipiul Sibiu”, str. Alexandru Xenopol, nr.32.

Prin proiectul mai sus menţionat se are in vedere modernizarea, reabilitarea şi echiparea centrului de asistenţă socială “Centrui Catedral Social Sf.Treime” din Municipiul Sibiu, str. Alexandru Xenopol, nr.32, care va oferi programe de socializare, culturalizare şi de petrecere a timpului liber pentru persoane de vârsta a treia, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi prevenirii instituţionalizării acestora. Totodată, centrul va oferi activităţi de kinetoterapie, screening pentru identificarea problemelor emoţionale şi de sănătate, consiliere şi suport pentru vârstnici în ceea ce priveşte recunoaşterea şi tratarea tulburărilor neurologice.


Arhiepiescopia Ortodoxa Română Sibiu are obligaţia utilizării acestui sprijin financiar exclusiv în scopul solicitat şi conform devizului general al obiectivului de investiţii înaintat de către solicitant, pentru finanţarea unei părţi din lucrările aferente acestui obiectiv de investiţii. Municipiul Sibiu va încheia cu Arhiepiescopia Ortodoxă Română Sibiu un contract privind acordarea sprijinului financiar, conform legislaţiei in vigoare. Beneficiarul are obligaţia de a păstra destinaţia centrului de asistenţă socială pentru care a fost solicitat sprijinul financiar, pe o perioadă de minim 10 ani şi orice modificare adusă proiectului şi scopului acestui proiect se va comunica Municipiului Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică