iluminatul și împământarea cablurilor pe strada trifoiului costă de aproape cinci ori mai mult față de estimări - explicația primăriei

Consilierii locali vor aproba în ședința din această lună actualizarea indicatorilor tehnico economici pentru lucrări de modernizare pe strada Trifoiului. Lucrarea s-a stabilit că este necesară încă din anul 2012, când s-au făcut și calculele. Doar că abia anul trecut, în 2020, lucrările au fost cuprinse în planul de investiții. Evident că sumele calculate cu 8 ani în urmă nu mai erau de actualitate, așa că au fost refăcute.

Astfel s-a ajuns la o diferență de 4,5 ori mai mare. Dacă în 2012 lucrările au fost estimate la 479.855 lei cu TVA, noile calcule arată că este nevoie de 2.192.840,31 lei.


”Având în vedere faptul că indicatorii tehnico-economici ai investiţiei la faza studiului de fezabilitate, au fost aprobaţi în anul 2012, prin HCL nr. 185/2012, de atunci pe piaţa lucrărilor de construcţii , au survenit creşteri semnificative de preţuri pentru materii prime, manoperă, utilaje şi materiale, şi tot în această perioadă a fost majorat salariul minim pe economie în domeniul construcţiilor prin O.U.G. 114/2018. În realizarea proiectului actualizat s-au avut în vedere înlocuirea reţelei actuale de iluminat public pe stâlpi LEA aflată într-o avansată stare de degradare, cu o reţea nouă cu stâlpi metalici echipaţi cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED şi de asemenea realizarea reţele i pentru
cablaj metropotitan”, este argumentul prezentat în proiectul de hotărâre supus aprobării consilierilor locali.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică