un nou transfer pentru fc hermannstadt - a venit fostul căpitan al farului

Paul Marius Antoche, fostul căpitan al echipei Farul Constanța din sezonul trecut, a semnat astăzi cu A.F.C.Hermannstadt!

Acesta evoluează pe postul de mijlocaș defensiv, dar poate da randament la fel de bun și ca fundaș central. În sezonul precedent de Liga a II-a, Paul a evoluat în 26 de meciuri pentru Farul în toate competițiile.

Paul Marius Antoche mai are în CV-ul său echipe ca C.S.Otopeni, C.S.Mioveni, C.S.Balotești, Unirea Țârlungeni și Petrolul Ploiești.


În vârstă de 29 de ani, noul mijlocaș defensiv al FCH a strâns până acum 155 de prezențe în Liga a II-a și în Cupa României și este cotat la suma de 225.000 euro pe siteurile de specialitate.

“Îi dorim (și aici) mult succes lui Paul Antoche la A.F.C.Hermannstadt!”, a transmis clubul sibian.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică