Amnezia copilăriei sau lipsa amintirilor din primii ani de viață, a nedumerit psihologii de mai bine de un secol.
Multe persoane nu au amintiri din primii ani din viaţă, de fapt, îşi amintesc foarte puţine lucruri care s-au întâmplat înainte de vârsta de 7 ani. Atunci când unele persoane se gândesc la amintirile din copilărie, este adesea neclar dacă acestea sunt adevărate sau sunt doar amintiri bazate pe fotografii sau poveşti spuse de ceilalţi.
La prima vedere, poate părea că motivul pentru care lipsesc amintirile din copilărie este că cei mici nu au o memorie complet dezvoltată. Dar bebeluşii de până la şase luni pot forma atât amintiri pe termen scurt care durează minute, cât şi amintiri pe termen lung care durează săptămâni, chiar şi luni, potrivit CNN.
Potrivit unui studiu, copiii de şase luni care au învăţat cum să apese o manetă pentru a acţiona un tren de jucărie şi-au amintit cum să efectueze această acţiune timp de două până la trei săptămâni după ce au văzut ultima dată jucăria. Preşcolarii, pe de altă parte, îşi pot aminti evenimente care s-au petrecut cu ani în urmă.
Capacitatea de memorie la aceste vârste nu este asemănătoare adulţilor. De fapt, schimbările de dezvoltare ale proceselor de memorie de bază au fost prezentate ca o explicaţie pentru amnezia copilăriei şi este una dintre cele mai bune teorii existente până acum. Aceste procese de bază implică mai multe regiuni ale creierului şi includ formarea, menţinerea şi apoi recuperarea ulterioară a memoriei.
Hipocampul, considerat a fi responsabil pentru formarea amintirilor, continuă să se dezvolte până cel puţin la vârsta de şapte ani. Copiii şi adolescenţii au amintiri mai vechi decât adulţii. Acest lucru sugerează că problema poate fi mai puţin la formarea amintirilor decât la menţinerea lor.
Deşi există încă lucruri pe care nici specialiştii nu le înţeleg despre amnezia copilăriei, cercetătorii fac progrese. De exemplu, există mai multe studii care urmăresc indivizii din copilărie în viitor. Acest lucru ajută la descrierea exactă a evenimentelor, ceea ce este mai bine decât să solicite retrospectiv adolescenţilor sau adulţilor să-şi amintească evenimentele din trecut care nu sunt documentate. De asemenea, pe măsură ce neuroştiinţa progresează, vor exista, fără îndoială, mai multe studii privind dezvoltarea creierului şi dezvoltarea memoriei.