firmele mici și mijlocii mai au o săptămână să conecteze casele de marcat la sistemul online al anaf

Operatorii economici, contribuabili mici și mijlocii, care au obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), mai au timp până la 30 noiembrie pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare ANAF.

Acest termen nu va fi prelungit, precizează instituția, într-un comunicat.

În perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadență.


Prin excepţie, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110).

Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 8.000 și 10.000 lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică