ceata fluierașilor din boița și un solist din tălmaciu, premii importante la festivalul “mândre plaiuri boicene”

Cea de a XIV-a ediție a Festivalului-concurs “Mândre plaiuri boicene” desfășurată zilele trecute în comuna Boița a fost un prilej pentru prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu de a avea o întâlnire cu cadrele didactice ale Școlii Gimnazială Ion Albescu din comună în calitatea lor de organizatori ai acestui eveniment dedicat elevilor păstrători ai tradițiilor populare.

Ansambluri populare de elevi ai școlilor din patru județe au urcat pe scena festivalului, iar cele mai importante premii au fost câștigate de echipa nou-înființată a fluierașilor ciclului primar din Boița și de un solist-instrumentist din Tălmaciu, elev al unui colegiu din Sibiu. Și aceasta deoarece festivalul reprezintă o etapă de selecție a celor mai bune ansambluri pentru concursurile naționale de muzică și dansuri tradiționale


.Un alt obiectiv al întâlniri de la Boița a fost vizitarea grădiniței, care, așa cum a arătat primarul comunei, domnul Nicolae Cocoş, a fost adusă la standarde moderne prin renovare, investiția în grădință beneficiind de finanțare câștigată prin două proiecte.

Prefectul județului Sibiu a felicitat corpul profesoral din Boița reliefând că, buna colaborare dintre școală și primărie este benefică pentru comunitate și dacă educația începe timpuriu, rezultatele se vor cunoaște pe termen lung.

ceata fluierașilor din boița și un solist din tălmaciu, premii importante la festivalul “mândre plaiuri boicene”

Ultima oră

Comentariul meu