scandal la cașolț – două persoane au ajuns la spital cu leziuni la cap
foto: arhivă

Polițiștii din Șelimbăr au intervenit la Cașolț pentru aplanarea unui scandal în care au fost implicate mai multe persoane.

“La data de 7 mai a.c., în jurul orei 22.35, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal, în care erau implicate mai multe persoane, în localitatea Cașolț.Astfel, pe strada Principală din localitatea Cașolț, au fost identificate două persoane, care prezentau leziuni la nivelul capului și care primeau îngrijiri medicale.Din discuțiile purtate cu victimele, doi localnici, în vârstă de 22, respectiv 34 de ani, a rezultat faptul că ar fi fost loviți de alți trei localnici, în zona capului, cu obiecte contondente, pe fondul unui conflict mai vechi.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei trei bărbați bănuiți de săvârșirea faptei au fost identificați de către polițiști și audiați cu privire la cele întâmplate.


Victimele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală, care vizează săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să fie propusă soluție legală, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Cercetările sunt continuate, în vederea administrării probatoriului în cauză.

Ultima oră

Comentariul meu