poliția locală curăță străzile de mașini - aproape 600 de autoturisme parcate neregulamentar, ridicate anul acesta
foto: arhivă

Aproape 600 de mașini parcate în locuri interzise din municipiul Sibiu au fost ridicate, în primele trei luni ale anului, de agenții de la Poliția Locală. Șoferii care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap au fost amendate, în total, cu 72.000 de lei. 

Angajații Serviciului Public de Poliție Locală au curățat, în primele trei luni ale acestui an, străzile de mașini. Șoferii care le-au parcat la întâmplare nu au scăpat nepedepsiți. Șase sute dintre ei și-au găsit autoturismele în locul de depozitare, după ce au fost ridicate. 


„În această perioadă a fost continuată activitatea de ridicare a autovehiculelor pentru încălcarea prevederilor OUG 105/2002 privind oprirea și staționarea neregulamentară pe drumurile publice și a Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Echipajul de ridicări auto a avut 836 de intervenții, dintre care în 587 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 20 de cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, utilizatorul fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 131 de cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravențional fără măsură complementară de ridicare auto, în 92 de situații autovehiculele au fost mutate pentru a permite executare unor lucrări de utilitate publică, iar în 6 cazuri au fost ridicate autovehiculele abandonate pe domeniul public”, se arată într-un raport al Poliției Locale. 

Șoferii care au parcat pe locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap, adică 45 la număr, au fost sancționați cu o amendă totală de 72.000 de lei. În total, polițiștii de la Locală au aplicat amenzi de 659.245 de lei. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică