drogați în trafic la sibiu - șoferii au fost prinși pe bulevardul victoriei și pe strada școala de înot
FOTO: arhivă

Doi sibieni, în vârstă de 21 și 23 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși drogați la volan. Aceștia se plimbau cu mașinile pe bulevardul Victoriei și pe strada Școala de Înot. 

„La data de 3 iulie, în jurul orei 00:05, pe bvd. Victoriei din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 23 de ani. La aceeași dată, în jurul orei 04:30, pe str. Școala de Înot din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 21 de ani”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


În urma testării cu aparatul DrugTest, conducătorii auto au avut un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, fiind însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive. În ambele situații, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică