sibian arestat după ce și-a amenințat cu bătaia iubita și copiii - a încălcat ordinul de protecție
FOTO: arhivă

Un bărbat din Sibiu, în vârstă de 38 de ani, a fost arestat preventiv după ce a încălcat două ordine de protecție. Individul a intrat în casa concubinei și a amenințat-o. În locuință se aflau și copiii lor care au asistat la întreaga scenă, fiind și ei amenințați cu bătaia. 

A încălcat ordinul de protecție

Individul, care era băut, a intrat în casa concubinei, acolo unde locuia cu copiii lor minori, și i-a amenințat cu bătaia. Femeia a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției. „În fapt, la data de 3 iulie, în jurul orei 00:55, prin apel 112, o femeie de 35 de ani, din municipiul Sibiu a sesizat faptul că atât ea cât și copiii lor minori au fost amenințați cu acte de violență de către concubinul acesteia, aflat în stare de ebrietate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii care s-au deplasat de urgență la domiciliul femeii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului îi era interzis să se aproprie de familia sa, însă câteva ore mai târziu, respectiv la ora 07:00, acesta a revenit și a pătruns în locuință, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiștii sibieni în urma primului apel 112. Și de această dată, bărbatul și-a amenințat concubina cu acte de violență.


Al doilea ordin încălcat – Individul a fost arestat

„La data de 3 iulie, în jurul orei 07:00, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat prin apel 112 faptul că un sibian, concubinul mamei sale, a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiștii sibieni cu câteva ore în urmă, mai precis la ora 02:50”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul I.J.J. Sibiu, urmat de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, fiind identificat bărbatul reclamat. Sibianul, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, fiind prezentat ulterior instanței, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și amenințare. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică