șoferul care a transportat doi copii în portbagaj, identificat de polițiști - a fost amendat

O cititoare Ora de Sibiu a transmis, pe adresa redacției, mai multe fotografii în care apar doi copii transportați în portbagajul unei mașini. Autoturismul circula pe Calea Cisnădiei și se îndrepta către municipiul Sibiu. În urma publicării imaginilor, polițiștii s-au sesizat și l-au identificat pe șoferul inconștient. Acesta a fost amendat fiindcă a pus în pericol viața minorilor. 

Imaginile scandaloase au fost surprinse, luni dimineață, în trafic, pe Calea Cisnădiei. Potrivit acestora, cei doi minori erau transportați în portbagajul descris, mașina circulând dinspre Cisnădie către Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Copii transportați în portbagajul unei mașini pe Calea Cisnădiei – „Șoferul mergea cu viteză”

În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, la data de 05.08.2022, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au identificat proprietarul autoturismului din imagini.


„În urma discuțiilor purtate cu acesta, polițiștii au stabilit că la data de 1 august, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Sibiu, a condus autoturismul pe Calea Cisnădiei în timp ce transporta pasageri în alte locuri decât cele destinate transportului de persoane. Pentru abaterea constatată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei, conform art. 36 din OUG nr. 195/2002, republicată”, a spus, pentru Ora de Sibiu, Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu i-au explicat șoferului cât de periculoasă a fost sfidarea normelor rutiere, reprezentând în primul rând,  un risc la adresa pasagerilor transportați, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică