restaurantele din sibiu iau măsuri de criză. schimbă programul și închid terasele – ”este o perioadă grea pentru noi”

Creșterea prețurilor la curent și gaze a determinat nu doar instituțiile sibiene să ia măsuri, ci și restaurantele din Sibiu. Scumpirile din ultimul an îi îngrijorează pe patronii mai multor restaurante, care s-au gândit la mai multe măsuri prin care să facă economie.

Schimbarea programului este una dintre cele mai întâlnite măsuri de economisire la care se gândesc restaurantele din Sibiu. Unele – cum sunt ”Pardon Cafe” și restaurantul ”Di GianFranco” – își propun să reducă programul, sau chiar au făcut-o deja. Cel din urmă, de exemplu, nu va mai fi deschis la orele prânzului, așa cum obișnuise clienții, ci va deschide începând cu ora 16:00.

„Noi am modificat programul și urmează să schimbăm și locația. Am luat aceste decizii din cauza consumurilor mari și a lipsei clienților la orele prânzului. De asemenea, din cauza orelor puține de lucru, unii angajați au mai plecat acasă. Este destul de greu, și cu pandemia, și cu scumpirile. Sperăm ca pe viitor să fie mai bine. Restaurantul se va muta din luna noiembrie pe strada Zaharia Boiu, la numărul 3”, ne-a spus Iulia, angajată a restaurantului ”Di GianFranco”.

restaurantele din sibiu iau măsuri de criză. schimbă programul și închid terasele – ”este o perioadă grea pentru noi”
Sursa: Facebook/ Restaurant Gianfranco

Patronul de la Pardon Cafe, Marius Rafa, a luat deja o serie de măsuri pentru a face economie și se gândește serios să modifice programul restaurantului. „Intenționăm să reducem cheltuielile și să facem economie, și ne gândim să punem în practică ceea ce fac toate restaurantele din Europa. Ne gândim să schimbăm programul de la începutul lunii noiembrie, mai exact să deschidem între 12:00- 15:00 pentru prânz, și între 17-30-22:30 pentru cină. Am demontat terasa pentru a reduce cheltuielile la încălzire și la iluminat, probabil vom mai pune patru mese, și cam atât. Această măsură ar fi valabilă până la primăvară, când va începe sezonul. Am schimbat și becurile – am luat cu LED – și am achiziționat și alte utilaje cu freon conform standardelor europene”, ne-a declarat Rafa.


restaurantele din sibiu iau măsuri de criză. schimbă programul și închid terasele – ”este o perioadă grea pentru noi”
Sursa: Fcaebook/Pardon Cafe

Cumpătare la consumul de curent în loc de reducerea programului

Spre deosebire de cele două restaurante, administratorul de la restaurantul ”Old Lisbon”, Gheorghe Stancu, spune că nu se gândește la modificarea programului pentru reducerea cheltuielilor cu  gazul și curentul electric, ci mai degrabă o să încerce să fie cât mai „cumpătați” în ceea ce privește consumul de curent.

„Eu pun accent pe clienții mei, trebuie să fim împreună și la bine la greu. La restaurant cheltuielile sunt duble față de înainte de scumpiri. Anul acesta sezonul s-a terminat foarte repede și sunt mai puțini clienți. Nu mai vin o sută, vin doar douăzeci, dar aceia douăzeci să fie mulțumiți. O să încercăm să facem economie și să nu lăsăm becurile aprinse. În niciun caz nu o să luăm vreo măsură care să îi afecteze pe clienți, cu toate că o să fie din ce în ce mai greu. Am trecut noi peste pandemie, o perioadă foarte grea pentru noi, și suntem încă aici. Nu cred că prețul la curent și gaz ne va lichida. Dacă nu o să mai facem față, punem cheia pe ușă și ne căutăm serviciu. Suntem învățați să trăim și cu mult, dar și cu puțin”, spune Stancu.

restaurantele din sibiu iau măsuri de criză. schimbă programul și închid terasele – ”este o perioadă grea pentru noi”
Sursa: Facebook/Old Lisbon Sibiu

Reprezentanții restaurantului La Cuptor nu se gândesc să schimbe programul, ci și-au propus să fie mai atenți la consumul de energie electrică. „Rugăm angajații să mai stingă din lumini. Nu reducem programul, deocamdată nu ne-am gândit la măsura aceasta”.

Citește și: Muzeele și teatrele din Sibiu fac economie la curent și gaze – Investesc în becuri LED și geamuri termopan – Schimbare importantă și la Zoo

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. preturile sunt f f mari si calitatea lasa de dorit la cei mai multi…”vaietatul” e sport national la romani