a murit anita pointer - membră a trupei the pointer sisters la 74 de ani, de cancer
Sursă foto: WBSS Media

Anita Pointer, una dintre membrele The Pointer Sisters, a încetat din viaţă în urma cancerului, la vârsta de 74 de ani. Formația din care făcea parte a fost premiată cu mai multe trofee Grammy și era cunoscută pentru hituri pop, country şi R&B din anii ’70 şi ’80 precum “I’m So Excited”, “Jump (For My Love)” şi “Fire”.

Anita Pointer a murit înconjurată de familie în locuinţa sa din Beverly Hills, a declarat agentul său de presă, Roger Neal, citat de Agerpres.

Ea a fost a doua ca vârstă dintre cele patru surori care au alcătuit formaţia The Pointer Sisters.

Grupul şi-a început activitatea în formulă de duet, cu June şi Bonnie, în 1969, iar în scurt timp a devenit trio, după ce Anita şi-a părăsit slujba de secretară pentru a se alătura trupei, conform unei biografii oficiale.

The Pointer Sisters a devenit ulterior cvartet, după cooptarea lui Ruth, singura dintre surori încă în viaţă. Bonnie a părăsit grupul la sfârşitul anilor ’70, iar trupa a revenit la formula de trio.

După decesul fiicei ei, Jada, în 2003, Anita a preluat creşterea nepoatei ei, Roxie McKain Pointer.


“Deşi suntem profund întristaţi de pierderea Anitei, suntem alinaţi la gândul că ea este acum cu fiica ei Jada şi cu surorile June & Bonnie şi în pace. Ea a fost cea care ne-a ţinut pe toţi aproape şi împreună de atâta timp. Dragostea ei pentru familia noastră va dăinui în fiecare dintre noi”, a transmis familia într-un comunicat.

Surorile au crescut cântând în biserica tatălui lor, preot din Oakland, California. Albumul lor de debut din 1973 a inclus primul lor single de succes “Yes We Can Can”.

Printre hiturile grupului se numără, de asemenea, “Fire” din 1978, “He’s So Shy” din 1980, “Slow Hand” (1981) şi “Neutron Dance”, “Automatic” şi “Jump” (1983).

“I’m So Excited” din 1982 rămâne, însă, cea mai cunoscută melodie a grupului.

În ultimii ani, The Pointer Sisters a continuat să concerteze în formula Ruth, fiica ei Issa şi nepoata Sadako.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică