iarnă cu temperaturi de primăvară - cel mai călduros 1 ianuarie din istorie

Noul an a început cu vreme bună, neobişnuit de caldă pentru această perioadă. De altfel, a fost cea mai călduroasă zi de 1 ianuarie din istorie.

Potrivit datelor ANM, 132 dintre cele 160 de staţii meteo au înregistrat valori record, iar 15 staţii au înregistrat recorduri termice lunare, relatează ObservatorNews.


Conform specialiştilor, valorile termice de pe 1 ianuarie au fost cu 15, chiar 20 de grade Celsius pentru normalul acestei perioade a anului. Maxima zilei de 1 ianuarie 2023 a fost înregistrată la Curtea de Argeş, acolo unde termometrele au indicat 20,6 grade Celsius.

Şi ziua de astăzi, 2 ianuarie, se anunţă a fi una deosebit de caldă. Sunt aşteptate noi recorduri termice şi maxime de 20, chiar 22 de grade Celsius. Astfel de temperaturi sunt specifice lunilor aprilie sau mai.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică