accident vasile aaron martie

Un accident rutier a avut loc, vineri noaptea, în cartierul Vasile Aaron din municipiul Sibiu. Două autoturisme sunt implicate în eveniment.

Update

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, în jurul orei 23:50, la un accident de circulație produs pe strada Vasile Aaron, din municipiu.

“Astfel, s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Aaron spre strada Ștefan cel Mare, în intersecția cu strada Dragoș Vodă, o sibiancă în vârstă de 22 de ani a virat la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui conducător auto, în vârstă de 23 de ani, din Șelimbăr, efectua manevra de depășire. În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat într-un turism parcat și apoi într-un copac”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Conducătoarea auto a suferit vătămări corporale ușoare și afost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Știrea inițială

Potrivit primelor informații, coliziunea s-a petrecut în apropiere de miezul nopții în Vasile Aaron. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, fiind puternic avariate.

Revenim cu detalii.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu