doi bărbați amendați cu 8.000 de lei după ce au abandonat un câine pe un câmp

Poliţiştii din Bacău au amendat cu 8.000 de lei două persoane care au abandonat un câine în comuna Racova. Verificările în acest caz au fost demarate după ce pe o reţea de socializare au apărut imagini în care cele două persoane sunt surprinse făcând acest lucru.


Conform poliţiştilor din Bacău, incidentul a avut loc în 25 aprilie.
”Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, privind abandonarea unui câine pe raza comunei Racova, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 25 aprilie a. c., două persoane ar fi abandonat, dintr-un autovehicul, un câine, pe raza comunei Racova. În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză şi sancţionate contravenţional conform Legii 205/2004, privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei”, transmite, luni, Poliţia Judeţeană Bacău, relatează news.ro
Animalul a fost găsit şi a fost predat de poliţişti unei fundaţii din judeţul Bacău. Conform legii abandonarea animalelor se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică