sibian bătut de un individ la cristian. i-a furat și bicicleta
foto: arhivă

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, cercetat pentru tâlhărie calificată. Individul a bătut un om pe stradă și i-a furat bicicleta. 

„La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Cristian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


În noaptea de 6 spre 7 mai, în jurul orei 00:40, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea de domiciliu, prin acte de violență,  bărbatul l-ar fi deposedat pe un alt localnic de bicicleta pe care acesta din urmă o utiliza.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente pentru a dispune în consecință. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică