experiment unic în românia - biologii încearcă să crească dorada în marea neagră
Sursă foto: Digi24

Biologii vor să aducă în Marea Neagră dorada, peştele vedetă întâlnit în apele Mediteranei sau Mării Adriatice. Deocamdată doar în cadrul unui experiment, dar speră ca în câţiva ani orice restaurant de pe litoral să poate servi doradă românească. 

Biolog: Extrag peşti din lotul care stă acum la o salinitate foarte ridicată şi-i vor transfera în acvariile cu salinitate apropiată, identică de cea a Mării Negre, relatează Observator.

E un prim pas pentru adaptarea doradei la apa din Marea Neagră. Experimentul e făcut de biologii de la Institutul de Cercetări Marine din Constanţa care au adus specia de peşte din zone unde apa este mult mai caldă şi extrem de sărată.


Victor Niţă, cercetător: Am adus un lot de 200 de exemplare din Italia, din Marea Adriatică. Sunt în laboratorul nostru cam de o săptămână şi arată foarte bine, nu am înregistrat mortalităţi.

Apa din laborator e adusă la o temperatură de 15 – 20 de grade Celsius.

Biolog: Apă de mare şi sare specială pentru acvacultură. PH-ul 8,2 este foarte bun. Salinitatea este 36 la mie. Exact ca în marea adriatică. Oxigenul dizovlat, 95%, care este foarte bun.

Specia a ajuns şi pe cale naturală la noi în ţară. Se prinde ocazional în zonele Constanţa, Agigea sau Tuzla.

Pescari: N-am prins niciodată până anul trecut. Una, dacă prinzi două, maximum.

Explicaţia ar fi că temperatura apei din mare a crescut cu aproape două grade Celsius în ultimii 60 de ani.

Laura Boicenko, director științific INCDM Grigore Antipa: Aceste cercetări nu se limitează doar la această specie. Sunt cercetări şi pe alte specii. Este important să se facă cercetări şi să se crească în mediu controlat pentru o perioadă. Ulterior, cercetările o să ne spună cum s-ar putea dezvolta ea în mediu natural.

În prezent, cumpărăm din pieţe doradă adusă din Italia, Grecia, Franţa şi Spania. Un kilogram costă în jur de 40 de lei. De altfel, 90% din peştele pe care îl consumăm provine din export. Anual, un român mănâncă în jur de 4 – 6 kilograme de peşte.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică