trei bărbați din orlat, prinși la furat lemne din pădure
foto Arhivă

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au desfășurat, la data de 26 martie a.c., o acțiune specială de prevenire și combatere a ilegalităților din domeniul silvic.

”În timpul acestei acțiuni, în jurul orei 10.00, în localitatea Gura Râului, polițiștii au surprins trei bărbați din Orlat, cu vârste cuprinse între 44 și 46 de ani, în timp ce transportau material lemnos cu ajutorul unui tractor cu remorcă. Aceștia nu dețineau documentele legale de proveniență și transport pentru lemnul respectiv.

În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanții ocolului silvic din zonă, s-a constatat că cei trei bărbați tăiaseră fără drept mai mulți arbori din fondul forestier național în aceeași dimineață. Cantitatea de material lemnos confiscat a fost de 3,6 metri cubi, provenind din speciile fag, mesteacăn, gorun, plop și carpen.


Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, iar materialul lemnos a fost predat ocolului silvic responsabil. De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării o drujbă folosită la tăierea arborilor.” transmite Poliția Sibiu.

Cercetările sunt în desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică