românii controlați excesiv la graniță după intrarea în schengen
foto SRI

Controalele semnalate încă de la intrarea României în Schengen, pe cale aeriană și maritimă, au generat discuții aprinse privind drepturile românilor în fața autorităților străine. Cei care au fost supuși controalelor acuză discriminare, iar europarlamentarul Vlad Gheorghe a declarat că va sesiza Comisia Europeană, după ce, încă din 1 aprilie, când chiar el a fost controlat, a primit sesizări de la români care au trecut prin aceeași experiență în Paris, Amsterdam și München.

Un grup de români acuză că și pe cale maritimă, în Suedia, la coborârea de pe feribotul companiei navale Stena Line, care efectuase cursa Kiel-Göteborg, polițiștii de frontieră suedezi au oprit pentru control doar două autoturisme înmatriculate în România, conform Argesulonline.ro. Ziare.com a intervievat mai mulți avocați pentru a afla care sunt căile legale și cum se pot soluționa astfel de situații în cazul în care se dovedesc a fi bazate pe discriminare și nu pe controale de rutină legale, scrie portalul de știri ziare.com.

“Mi se pare foarte devreme să tragem vreo concluzie. Principiile privind discriminarea sunt cam aceleași în Uniunea Europeană. Ceea ce are de făcut persoana care se consideră discriminată este să demonstreze tratamentul diferit la care a fost supusă, iar cei acuzați de discriminare trebuie să justifice și să arate că tratamentul a avut o justificare pe o bază obiectivă. Fiecare persoană poate să se adreseze autorităților din țara respectivă, unde s-a petrecut cazul”, a declarat Diana Olivia Hatneanu, avocată specializată în drepturile omului.

Fiecare țară are propriile instituții și legislație care trebuie respectate în funcție de aeroportul sau portul în care s-a petrecut incidentul. “De exemplu, în România, se poate face o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care poate aplica o amendă, sau la instanță pentru despăgubiri. Persoana care se consideră discriminată trebuie să dovedească tratamentul diferit; pot fi urme informatice în sistemele statelor respective, înscrisuri sau martori”, a explicat avocata.


Europarlamentarul Vlad Gheorghe a relatat că la aeroportul din Paris a întrebat reprezentanții dacă este vorba despre un control aleatoriu, primind răspunsul că acel culoar pentru avioanele din România nu era dedicat și că exista unul identic pentru zborurile din Germania. Cu toate acestea, când a încercat să vadă acel culoar, polițiștii de frontieră au devenit evazivi.

Avocatul Adrian Cuculis a menționat că este dificil de demonstrat un astfel de caz dacă nu este un fenomen generalizat. Totuși, a adus în discuție Ombudsmanul European, care desfășoară anchete privind cazurile de administrare defectuoasă din instituțiile Uniunii Europene, pe baza unor plângeri sau din proprie inițiativă.

Sesizarea problemei în statul în care s-a petrecut controlul necesită timp și implică apelarea la autoritățile respective. “Poate că dacă este o chestiune de discriminare, dacă treci prin niște fapte care duc spre altceva, mă refer la un soi de tortură, există un comitet înființat la nivelul UE, dar acolo e problematic”, a adăugat Cuculis.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe susține că o soluție ar fi ca ambasadele din țările unde se petrec aceste controale să ia legătura cu autoritățile locale pentru a investiga dacă este vorba despre un fenomen sau doar de coincidențe în privința controalelor. De asemenea, intenționează să aducă această problemă la cunoștința guvernului PSD-PNL și să solicite măsuri pentru prevenirea acestor abuzuri, cât și să afle care este poziția ambasadelor României din țările respective și ce măsuri au de gând să ia pentru prevenirea astfel de abuzuri.

Ultima oră

Comentariul meu